Live

Povestea aristocratei care la 17 ani a fugit în lumea normală și luptă să dărâme prejudecățile nobilimii engleze

Data actualizării: Data publicării:
Tanya Field este fiică de conte, dar a preferat să rupă legăturile cu aristocrația și să lupte cu prejudecățile nobilimii engleze în privința femeilor Foto: captură video Digi24

Fanii peliculei „Downton Abbey” cunosc povestea. O familie are trei fiice, dar există pericolul ca moștenirea să ajungă la un văr îndepărtat, un bărbat pe care nimeni nu îl cunoaște. De sute de ani, aristocrații englezi au un cult al tradițiilor, iar printre ele este şi succesiunea pe linie masculină. Așa că nici în zecolul al XXI-lea fiicele nu pot fi considerate moștenitoare. Unele doamne, precum Charlotte Carew Pole, refuză aşa ceva. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

 

„Downton Abbey” este o poveste adevărată, inspirată de un strămoș al vicontelui Torrington, care a avut aceeași soartă.

Vicontele are trei fiice, ceea ce înseamnă că titlul său nobiliar va ajunge la un văr din Canada și nu îi va rămâne fiicei sale celei mari, Hatta.

„Ce altceva s-ar mai putea spune, sunt mâhnit. Știi, ar fi fost frumos poate, dar te împaci cu gândul, sau m-am împăcat destul de repede, știam că nu avea să se întâmple”, spune vicontele Timothy Torrington.

„Evident, există o mâhnire și un sentiment de nedreptate că titlul va ajunge în Canada, în cealaltă parte a lumii, doar pentru că sunt fată. Și surorile mele sunt fete, deci asta pare cu adevărat problematic”, mărturisește Hatta Byng, fiica sa.

„Acesta este unul dintre puținele domenii rămase în care femeile sunt cu siguranță discriminate, deci poate că ar trebui să se schimbe” - este de părere vicontele Torrington.

Aristocrația engleză discriminează femeile

Charlotte Carew Pole este mult mai hotărâtă să schimbe lucrurile și militează pentru o lege care să pună capăt acestei situații. Astfel, ea a provocat mare neliniște în cercurile aristocrate engleze.

„Aristocrația se bucură de susținere. Vedeți popularitatea familiei regale și a filmului Downton Abbey. Și, ne place sau nu, așa este organizată acum societatea noastră. Și va mai rămâne așa o vreme. Deci, dacă facem acest lucru, trebuie să ne asigurăm că nu susținem implicit și discriminarea de gen”, spune Charlotte Carew Pole.

Charlotte provine dintr-o familie obișnuită de clasă mijlocie; în tinerețe s-a căsătorit cu fiul baronului Richard Carew Pole, din Cornwall. Dar în 2015, primul ei născut a fost o fată. Și reacția celor din jur a fost diferită de ceea ce se așteptase.

Ideea era că dacă nu ai un fiu, îți poți dezamăgi familia. Sau că trebuie să încerci din nou, pentru un rezultat mai bun, iar acel rezultat mai bun însemna să ai un fiu. A fost șocant, dar nu am putut să spun nimic pentru că mi-a luat ceva timp să înțeleg că oamenii încă gândesc așa în 2015”, mărturisește Charlotte Carew Pole.

Regina a schimbat linia succesiunii în familia regală, dar nobilimea engleză nu i-a urmat exemplul

Regina înțelesese deja acest lucru în 2013. Și a schimbat linia succesiunii în familia regală. Dacă primul copil al lui William și Kate ar fi fost o fată, ea ar fi devenit în cele din urmă regină.

Dar nobilimea engleză nu i-a urmat exemplul. În 2014, un proiect de lege în acest sens a fost respins de Camera Lorzilor. De asemenea, femeile de rang nobiliar sunt private de dreptul ereditar la un loc în Camera Lorzilor.

Unul dintre cei care se opun cu înverşunare modificărilor aduse legii este Lordul Trenchard.

„Este foarte complicat, pentru că fiecare titlu nobiliar este decis individual. Există mulți oameni care oricum nu sunt de acord cu ideea de a moșteni un titlu nobiliar. Este, oare, înţelept să deschizi o cutie a Pandorei? Cred că dacă încerci să schimbi acest lucru, să modernizezi o tradiţie, există riscul să îi afectezi legitimitatea şi legăturile cu istoria”, susține Lordul Hugh Trenchard.

Contesa care lucrează ca asistent social într-un cartier sărac din Oxford

Tanya Field vede lucrurile cu totul altfel. Dacă nu ar exista dreptul de moștenire pe linie masculină, ea ar fi, în calitate de fiică cea mare, Lady of Macclesfield și moștenitoarea castelului Shirburn, nelocuit acum după disputele legate de moștenire.

La 17 ani, Tanya a fugit în lumea normală. De atunci, ea locuiește și lucrează ca asistent social într-una dintre cele mai sărace zone din Oxford. Colegii de la centrul comunitar nu știu nimic despre trecutul ei aristocratic.

Tanya: Știi trecutul meu? Tatăl meu este conte. Este contele de Macclesfield. Aşa că oficial, titlul meu este Lady Tanya Field.

Dezvăluirea o pune puțin în încurcătură pe colega ei, Emma:

Emma: A, da?

Tanya: Emma, după cum ştii, eu doar...

Emma: Nu contează. Nu la serviciu. Mă surprinde puţin că Tanya nu a zis nimic până acum. Dar sunt aici doar un an. Cred că dacă te-ai fi prezentat, probabil că aş fi făcut o reverenţă. Nu aş fi ştiut ce să... Mda.

Exact din acest motiv Tanya evită să vorbească despre trecutul ei. Titlul în sine înseamnă prea puţin pentru ea şi nu duce dorul vieţii dinainte.

„Mi-am dat seama că în general, oamenii care provin din acelaşi mediu sunt interesaţi doar de ceea ce se întâmplă în lumea lor. Aşa că într-o discuţie nu poţi avea un punct diferit de vedere. A fost într-adevăr greu. Iar mie îmi plac oamenii, sunt specia mea preferată, sunt atât de fascinanţi. Uneori sunt enervanţi, dar sunt întotdeauna interesanţi”, spune Tanya Field.

Cu toate acestea, Tanya luptă împotriva dreptului de moștenire pe linie masculină. Îşi dorește schimbarea legii, ca să poată lua loc în Camera Lorzilor.

„Cred că pot avea un cuvânt de spus, pot contribui cu o experiență de viață foarte diferită, iar asta poate oferi o altfel de perspectivă”, arată Tanya.

La rândul ei, pentru că nu ştie dacă va avea susţinere suficientă în Marea Britanie, Charlotte Carew Pole a ajuns şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Știm că îndreptăm o greșeală care durează de mult, a venit momentul schimbării”, spune ea.

Oricum, nu va avea odihnă până când aristocrația engleză nu-și va moderniza opiniile cu privire la drepturile femeilor.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri