Live

News Alert Posibil atac terorist pe autostradă, la Berlin. Un șofer și-a izbit mașina intenționat de alte vehicule și a strigat „Allah Akbar”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia images

Un șofer și-a izbit intenționat mașina de alte vehicule din trafic pe autostradă, în Berlin. Procurorii care se ocupă de caz spun că este vorba de un atac terorist, relatează BBC.

Trei persoane au fost rănite grav în momentul în care mașina suspectului a intrat în coliziune puternică cu vehiculele lor pe autostrada A100, marți, în jurul orei locale 19:00. Martorii oculari spun că suspectul de 30 de ani, de origine irakiană, avea „un obiect periculos” într-o cutie de muniție. Ulterior, cutia s-a dovedit a fi goală.

Bărbatul ar fi cauzat în mod deliberat cele trei coliziuni pe șoseaua din apropierea centrului capitalei germane. Printre victime se numără și un motociclist care a fost izbit de o mașină. Acesta se află în stare critică, iar cele trei persoane care se aflau în mașina în care a fost izbit sunt și ele rănite.

Procurorii spun că atacul a avut motivație politică sau religioasă, însă nu au exclus ca suspectul să aibă probleme psihologice

Numit de media germană „Samrad A” suspectul locuiește într-o tabără de refugiați, loc în care ar fi fost radicalizat. După ce a produs cele trei coliziuni, bărbat ar fi pus o cutie metalică pe șosea și ar fi strigat „Allah Akbar”.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Poliția germană a dejucat un posibil atac terorist asupra târgului de Crăciun din Augsburg. Suspectul, adept al Statului Islamic

Moscova a expulzat doi jurnaliști ARD. Ministrul de Externe german l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Berlin

Evreii și homosexualii ar trebui să-și ascundă identitatea în „cartierele arabe” din Berlin, spune șefa poliției din Capitala germană

Marș de protest al opoziției ruse din exil, la Berlin, în frunte cu Iulia Navalnaia: „Rusia fără Putin! Rusia va fi liberă!”

Partenerii noștri