Live

Polonia introduce o nouă mărire a salariului minim. Cât vor primi angajații polonezii începând cu 1 ianuarie 2021

Data actualizării: Data publicării:
Avantajele și riscurile monedei unice europene digitale. Foto: GettyImages

Polonia introduce o mărire a salariului minim pe economie în țară, o majorare ceva mai redusă decât a fost promis în campania electorală de PiS, partidul de guvernământ, relatează Agerpres.

Începând din data de 1 ianuarie 2021, salariul minim va crește în Polonia până la suma de 2.800 de zloți pe lună, echivalentul a 630 de euro. În prezent, salariul minim este de 2600 zloți.  Majorarea de la 2.600 până la 2.800 de zloţi este mai mică decât nivelul promis de Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere, înaintea alegerilor parlamentare, care au avut loc în luna octombrie a anului trecut. Potrivit promisiunilor din campanie ale PiS, salariul minim urma să crească până la 4.000 de zloţi (1.030 dolari) pe lună în 2023, aproape dublu faţă de nivelul de 2.250 de zloţi pe lună, din 2019.

Cu toate acestea, îndoielile exprimate de experţi faţă de fezabilitatea acestor promisiuni s-au intensificat în contextul pandemiei de coronavirus şi al izolării care a urmat. Potrivit datelor oficiale, economia poloneză s-a contractat cu 8,2% în al doilea trimestru al acestui an. Ca urmare a majorării până la 2.800 de zloţi pe lună de la 1 ianuarie 2021, salariul minim în Polonia va fi la jumătate faţă de salariul mediu pe economie, care în luna iulie a fost de 5.381 de zloţi. Aproximativ 1,7 milioane polonezi câştigă în prezent echivalentul salariului minim pe economie.

PiS, partid care a câştigat alegerile din luna octombrie anul trecut, a promis că va îmbunătăţi nivelul de trai al polonezilor. Majorarea salariului minim face parte din strategia PiS de a aduce puterea de cumpărare a polonezilor mai aproape de cea a vest-europenilor şi în acelaşi timp vizează transformarea modelului economic al Poloniei dincolo de unul bazat pe mâna de lucru ieftină.

Editor : A.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Partenerii noștri