Live

Polonia cere europenilor să nu le mai plătească alocaţii sociale bărbaţilor ucraineni refugiați, pentru că nu merg la război

Data actualizării: Data publicării:
Radoslaw Sikorski. FOTO: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a propus sistarea plăţii ajutoarelor sociale pentru bărbaţii ucraineni de vârstă militară care se află în Europa, cu scopul a-i determina să se înscrie în armata ţării lor.

Kievul încearcă să reînnoiască rândurile armatei, după mai bine de doi ani şi jumătate de război.

Sute de mii de refugiaţi ucraineni trăiesc în ţări europene de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Unii dintre ei sunt bărbaţi care au fugit ilegal din Ucraina pentru a evita să fie mobilizaţi, în ciuda interdicţiei de a părăsi ţara care îi priveşte pe bărbaţii de vârstă militară, cu câteva excepţii, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Iată o idee practică care ar ajuta finanţele Europei de Vest, ar ajuta politic partidele tradiţionale împotriva radicalilor de dreapta şi ar ajuta Ucraina”, a spus Sikorski la forumul anual „Yalta European Strategy”, la Kiev.

„Încetaţi plata ajutoarelor sociale pentru persoanele eligibile pentru mobilizare! Nu este un drept al omului să fii plătit pentru a evita să fii chemat să-ţi aperi ţara. În Polonia nu facem asta”, a mai spus şeful diplomaţiei de la Varşovia.

Alături de el, omologul său ucrainean, Andrii Sîbiga, a spus că „susţine” această idee.

Potrivit estimărilor ucrainene, un milion de bărbaţi ucraineni de vârstă militară trăiesc în străinătate, dintre care 300.000 în Polonia, a indicat Sîbiga. El nu a spus câţi dintre aceştia au trecut ilegal graniţa.

Ministrul ucrainean a cerut din nou europenii să analizeze perspectivele de întoarcere a refugiaţilor în Ucraina, dintre care marea majoritate sunt femei şi copii.

„Este timpul să ridicăm problema elaborării de către Uniunea Europeană de programe pentru întoarcerea ucrainenilor în ţara lor”, a declarat el.

Sîbiga a subliniat, însă, necesitatea întrunirii „condiţiilor adecvate pentru aceasta: securitate, servicii medicale, reconstrucţie de locuinţe”, în timp ce aproape 20% din teritoriul ucrainean este în continuare ocupat de Rusia, iar ţara se confruntă regulat cu atacuri mortale ruseşti.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Partenerii noștri