Live

Analiză Politico: Iarna va fi lungă. Atacul lui Putin asupra democrației funcționează în Europa

Data publicării:
Vladimir Putin la Forumul Economic Estic de la Vladivostok. Foto: Profimedia Images

Pe măsură ce se apropie iarna, încep să se ivească „fisuri” în sprijinul Occidentului pentru Ucraina. Furtuna care se apropie îi confruntă pe liderii Europei cu adevărul dificil că, deși Rusia se chinuie pe câmpul de luptă împotriva Ucrainei, Kremlinul își duce războiul de cursă lungă împotriva bazei democratice a Europei, potrivit unei analize Politico Europe

Prin piețele orașelor din Europa o scenă a început să fie tot mai prezentă de câteva luni: relatări tulburătoare ale martorilor oculari despre războiul din Ucraina, un apel de folosire a armelor împotriva cuceririi coloniale și solicitări din suflet adresate publicului pentru a ajuta.

Cu toate acestea, a existat o diferență importantă: participanții la un astfel de miting organizat la Berlin la sfârșitul lunii trecute nu purtau culorile ucrainene, ci pe cele din republicile separatiste Lugansk și Donețk, care sunt susținute de Kremlin. Ținta avertismentelor lor negre nu era Rusia, ci Statele Unite, scrie corespondentul șef al Politico Europe, Matthew Karnitschnig.

„NATO a reușit să facă totul greșit în legătură cu Ucraina și Rusia”

„În ultimii ani a apărut o linie clară, de distrugere permanentă a drepturilor democratice și o îndreptare către fascism”, a declarat Klaus Hartmann, lider al Ligii Socialiste Freethinkers, deplângând că, în Ucraina și pe alte fronturi, Germania a devenit puțin mai mult decât un „vasal” al SUA. 

„Aceste două republici au aceleași drepturi pe care NATO le revendică pentru propria clientelă, și anume libertatea de a-și alege alianța”, a mai spus protestatarul Hartmann.

Politico notează că ar fi tentant să respingem asemenea sentimente, spunând că sunt divagații politice marginale, mai ales că adunarea în cauză a fost organizată de micul partid comunist din Germania. 

Protest la Berlin. Foto: Profimedia Images

Dar pe măsură ce se prelungește războiul din Ucraina, iar europenii simt din ce în ce mai mult povara prețurilor mai mari la energie și a unei economii care încetinește, marginile se strecoară rapid spre centru.

Cât de rapid se întâmplă asta, a devenit clar în ultimele zile, când mii de demonstranți de extremă dreaptă și stângă au ieșit pe străzi în Republica Cehă și Germania pentru a protesta împotriva creșterii prețurilor la energie și împotriva sprijinului NATO și occidental pentru Ucraina. 

Numai în Praga, aproximativ 70.000 de demonstranți au participat sâmbătă la un protest în centrul orașului. Mii de persoane s-au reunit luni în orașele germane Leipzig și Magdeburg, ascultând apelurile partidelor extremiste de a relua tulburările civile care au doborât dictatura comunistă din Germania de Est.

„NATO a reușit să facă totul greșit în legătură cu Ucraina și Rusia”, a spus, în aplauze entuziaste, la Leipzig, Gregor Ghisi, fostul lider al Partidului European de Stânga.

Furtuna care se apropie îi confruntă pe liderii Europei cu adevărul dificil că, deși Rusia se chinuie pe câmpul de luptă împotriva Ucrainei, Kremlinul își duce războiul de cursă lungă împotriva bazei democratice a Europei.

De ani buni, Rusia a lucrat la subminarea încrederii publicului în guvernele democratice, folosind un „cocktail” toxic de dezinformare pe rețelele sociale, dar și un subterfugiu politic, în primul rând prin sprijinul său pentru elementele marginale care stimulează acum mișcările de protest. 

Scopul principal al acestor eforturi nu este acela de a converti europenii în susținători ai Rusiei, deși Kremlinul ar încuraja acest lucru, ci mai degrabă de a polariza și de a destabiliza politica occidentală într-o asemenea măsură încât alegătorii să nu mai știe ce să creadă.

„Nu există nicio îndoială că Putin câștigă în acest sens”, a afirmat un înalt oficial al Comisiei Europene pentru Politico. 

Iarna va fi lungă

Oficialul european mai subliniază tulburările politice din Bulgaria, unde președintele Rumen Radev a forțat luna trecută guvernul interimar pe care îl numise să negocieze cu Gazprom un nou acord de furnizare de gaze

Gazprom a suspendat livrarea de gaze pentru Europa prin Nord Stream 1, motivând defectarea unei turbine. Foto: Profimedia Images

În timp ce mișcarea a declanșat proteste de stradă ale celor care se opun menținerii dependenței energetice a Bulgariei de Moscova, multe voci din spațiul public bulgar, care au legături culturale și istorice profunde cu Rusia, au salutat demersul.

O imagine similară a apărut și în Ungaria, unde Viktor Orban, eterna oaie neagră a UE, a arătat clar că nu are intenția de a rupe toate legăturile cu Rusia

După ce a spus lunile trecute că Ucraina nu poate câștiga războiul, premierul maghiar a amenințat săptămâna aceasta că va bloca reînnoirea unor sancțiuni europene împotriva Rusiei dacă trei oligarhi nu sunt scoși de pe listă.

Liderul maghiar s-a răzgândit, dar în câteva săptămâni, comportamentul scandalos al lui Orban ar putea fi cea mai mică dintre grijile Europei, mai observă Politico.

Alegerile din Italia ar putea „să schimbe jocul” în Europa

Liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru rezultatele alegerilor din Italia, programate pentru 25 septembrie, unde se așteaptă ca partidele de extremă dreapta să câștige suficient sprijin pentru a forma o coaliție. Alegerile din Italia ar putea fi un „game changer” pentru Europa, a avertizat un alt înalt oficial al Comisiei Europene.

Deși Giorgia Meloni, lidera partidului post-fascist „Frații Italiei” (despre care se așteaptă să câștige alegerile), a criticat invazia rusă și sprijină ajutorul militar pentru Ucraina, probabila ei coaliție include unii dintre cei mai prietenoși (cu Rusia) politicieni din Europa, precum Matteo Salvini (liderul Partidului Liga Nordului) și Silvio Berlusconi (fostul prim-ministru italian de trei ori, care i-a dăruit odată lui Putin o plapumă cu o imagine la dimensiunea reală a celor doi în timp ce își strângeau mâinile sub formă de salut).

Predicțiile actuale evidențiază că blocul Meloni-Salvini-Berluconi ar câștiga aproape 60% din mandate. Foto: Profimedia Images

Matthew Karnitschnig scrie că nu există o siguranță a faptului că Meloni, care în 2018 a spus că realegerea lui Putin reprezintă „voința fără echivoc a poporului rus”, își va menține poziția față de Rusia în fața presiunii publice pentru o abordare mai blândă.

Liderii europeni vor fi presați să reducă sancțiunile împotriva regimului condus de Putin

Chiar dacă, în linii mari, europenii au respins narațiunea Rusiei în fața ororilor pe care le-a provocat Ucrainei, sondajele din regiune sugerează că hotărârea lor scade. 

În cele mai mari țări din regiune (Germania, Franța, Marea Britanie și Polonia), locuitorii sunt acum mai îngrijorați de costul vieții decât de război, potrivit sondajului YouGov, publicat luna aceasta. 

În Franța, 40% din populație ar susține revenirea mișcării „Vestele Galbene”, proteste săptămânale zgomotoase care au izbucnit în 2018 pentru a promova ceea ce organizatorii numiseră „justiție economică”.

În acest context, pare inevitabil faptul că liderii europeni se vor confrunta cu presiuni tot mai mari pentru a reduce sancțiunile împotriva Rusiei. 

Timpul – ca să nu mai vorbim de vreme – este de partea Moscovei. Pe măsură ce temperaturile scad  în următoarele săptămâni și luni, pentru că se apropie iarna, europenii vor începe să simtă greul majorării prețurilor la gaze naturale, care aproape s-au triplat în ultimul an.

Deși sancțiunile nu sunt singurul factor care conduce la creșterea prețurilor la energie, ele au jucat un rol, mai ales când vine vorba de decizia Moscovei de a opri fluxul de gaze naturale către Europa, care anterior reprezenta mai mult de o treime din oferta UE.

Un memento de rău augur al acestei realități a venit pe rețelele sociale săptămâna aceasta, cu un videoclip în care un angajat Gazprom închide o supapă de gaz, urmat de scene cu un peisaj cu zăpadă și capitale europene, inclusiv Bruxelles, măturat de vânt. 

Videoclipul a fost redistribuit pe Twitter de NEXTA TV, canalul fondat de disidentul bielorus Roman Protasevici, administratorii paginii notând că Gazprom încearcă să intimideze Europa prin publicarea acestor imagini video sub titlul „Va fi o iarnă lungă”.

Însă Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, notează că înregistrarea nu a fost publicată pe site-ul companiei energetice sau pe paginile sale oficiale, deși la începutul videoclipului pot fi văzuți angajați ai Gazprom în uniformă. Publicația rusă spune că videoclipul a fost postat prima dată de de Serghei Ponomarenko, viceguvernatorul regiunii Krasnoiarsk din Siberia. „Ei bine, înțelegeți voi”, a scris oficialul rus pe canalul său de Telegram la postarea care a însoțit înregistrarea video.

Mai mult, înregistrarea video a fost publicată și distribuită la o săptămână după ce Gazprom a suspendat în totalitate livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1, cel care alimentează Germania și alte state din Europa.

„Un pericol pentru întreaga lume”

Deocamdată, liderii Europei rămân uniți în privința sancțiunilor, dar „fisurile” în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina devin din ce în ce mai evidente.

În țările cu mișcări populiste puternice, frontul anti-sancțiuni a luat amploare de câteva săptămâni. 

În Austria, unde Partidul Libertății, de extremă-dreapta pro-rusă este o forță puternică, 40% din populație nu sprijină sancțiunile UE împotriva Moscovei, potrivit unui sondaj publicat la sfârșitul lunii august. Chiar și Partidul Popular, de centru-dreapta și care se află la guvernare, este divizat, lideri regionali puternici punând la îndoială, în mod deschis, sprijinul continuu al guvernului federal pentru măsuri.

„Nimic nu este gravat în piatră”, a spus recent Thomas Stelzer, guvernatorul provinciei Austria Superioară, sugerând că ar fi necesar să se reevalueze poziția țării privind sancțiunile dacă „ne provocăm daune masive propriilor noastre vieți”.

În Italia, opoziția publicului față de sancțiuni este și mai puternică, 51% din populație fiind în favoarea ridicării acestora pentru a reduce presiunile economice, potrivit unui sondaj Termometro Politico, publicat sâmbătă.

Duminică, Matteo Salvini, care în trecut a postat o poză cu el însuși stând în Piața Roșie a Moscovei într-un tricou pe care era desenat chipul lui Putin, a cerut Occidentului să-și regândească sancțiunile împotriva Rusiei.

Pentru scopurile lui Putin, o Europă anti-sancțiuni este la fel de bună ca una pro-Rusia. Asta explică eforturile Rusiei din ultimele zile de a da vina pentru oprirea gazelor pe sancțiunile occidentale, despre care analiștii spun că reușesc să blocheze lent economia țării, chiar dacă aceasta continuă să se bucure de profituri extraordinare din vânzarea petrolului. 

Mercuri, Putin a recunoscut acest lucru, numind tactica Occidentului drept „ un pericol pentru întreaga lume”.

Vladimir Putin la Forumul Economic din Vladivostok. Foto: Profimedia Images

„Vorbesc despre goana sancțiunilor din Occident și despre încercările flagrant de agresive ale Occidentului de a impune un modus vivendi altor țări, de a le lua suveranitatea, de a le supune voinței sale”, a spus Putin la Forumul Economic Estic de la Vladivostok.

Citește și: CNN: Rusia a evitat colapsul economic, dar declinul a început. „Ne-am întors înapoi cu aproximativ 10 ani”

Dincolo de sancțiuni, Europa este din ce în ce mai împărțită în ceea ce privește cât de departe trebuie să meargă pentru a sprijini financiar Ucraina și a „lovi” Rusia. 

În Europa de Vest, 40% din populație susține trimiterea de arme și finanțare în Ucraina, potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de Open Society Foundations. Deși procentul este mai mare decât în ​​alte părți ale lumii, este departe de a fi o majoritate clară.

În timp ce sprijinul pentru Ucraina, pe acest front, rămâne cel mai puternic în țările baltice și în Polonia, mulți factori de decizie din Europa de Vest continuă să îndemne la prudență, mai ales când vine vorba de ajutorul militar.

Președintele Emmanuel Macron a stârnit multe reacții săptămâna trecută printr-un lung discurs de politică externă, în care a cerut unitate europeană în privința Ucrainei, avertizând în același timp să nu se dea ascultare apelurilor „războinicilor”, o referință pe care multe voci din Europa Centrală și de Est au considerat-o ca îndreptată în direcția lor.

„Toamna fierbinte a protestului”

Nicăieri dezbaterea din Ucraina nu este mai emoțională sau mai importantă decât în ​​Germania. Pentru Ucraina, este esențial sprijinul continuu al uneia dintre celei mai mari puteri economice și politice a Europei.

Moscova știe și asta, motiv pentru care a depus atât de mult efort pentru a încurca situația, aparent cu oarecare succes. Aproape 80% dintre germani cred că Occidentul ar trebui să ceară pacea în Ucraina, potrivit unui sondaj RTL, publicat săptămâna trecută. Și peste 60% spun că guvernul lor nu ar trebui să trimită în țară arme grele suplimentare, cum ar fi obuziere, deși Berlinul a livrat până acum 10.

O preocupare mai imediată este însă impactul economic al războiului. Deși aproximativ jumătate dintre germani spun că sunt pregătiți să facă față mai multor dificultăți economice pentru a sprijini Ucraina, cealaltă jumătate este sceptică. Două treimi prevăd că solidaritatea Germaniei cu Ucraina se va risipi pe măsură ce prețurile continuă să crească.

Dacă acest lucru se va dovedi adevărat, marginea politică a Germaniei va reveni pe străzi, căutând să valorifice schimbarea de atitudine, prin apeluri la deschiderea controversatei conducte Nord Stream 2 și încheierea războiului.

În timp ce forțele politice loiale Kremlinului din parlamentul german, Die Linke și AfD, deși sunt în dezacorduri fundamentale cu privire la politică, au o poziție unită față de război și afinitatea pentru Rusia. Și chiar dacă actuala criză nu a mărit capitalul lor electoral în sondaje, ambele partide văd oportunități în exploatarea stării de rău aflată în creștere.

Manifestația de luni, de la Leipzig, care a atras aproximativ 4.000 de participanți, a fost doar începutul, a declarat Martin Schirdewan, membru în partidul german Die Linke, care în ultimele săptămâni a promis că va alimenta un „heisser Herbst” (o toamnă fierbinte) de protest.

Aceasta s-ar putea dovedi a fi puțin mai mult decât o simplă sfidare, dar coaliția de trei partide a Germaniei, condusă de social-democrații cancelarului Olaf Scholz, a fost suficient de îngrijorată pentru a promova un pachet de ajutor de urgență de 65 de miliarde de euro, după o negociere pe parcursul nopții. 

Cu toate acestea, nu se știe dacă va atenua neliniștea economică a germanilor. Economiștii prevăd că, în primul rând, creșterea inflației îi va costa pe germani încă 200 de miliarde de euro anul viitor, sugerând că pachetul ar putea funcționa doar pe termen scurt. 

Săptămâna trecută, ministrul de Externe, Annalena Baerbock, a simțit direct cât de agitați au devenit compatrioții ei cu privire la Ucraina.

Vorbind la un eveniment la Praga, Baerbock a semnalat un sprijin neclintit pentru Kiev. „Dacă le promit oamenilor din Ucraina: Suntem alături de voi atât timp cât aveți nevoie de noi, atunci vreau să mă țin de cuvânt indiferent de ceea ce cred alegătorii mei germani”, a spus șefa diplomației de la Berlin.

Cu toate acestea, remarcile ei, rostite în limba engleză, au provocat un scandal imediat, în special sugestia că va sfida voința propriilor ei alegători. Roboții și trolii ruși s-au folosit de acest lucru, denaturând mesajul lui Baerbock pentru a o considera arogantă și neloială.

Oficialii ucraineni sunt conștienți de importanța păstrării „la bord” a Europei, și în special a Germaniei. „Occidentul înțelege că, dacă Rusia câștigă în Ucraina, Occidentul va fi următorul”, a declarat, marți, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, la postul austriac de radio ORF, răspunzând la o întrebare despre hotărârea Occidentului. „Suntem în aceeași barcă”, a explicat Kuleba.

Cu toate acestea, până acum, majoritatea liderilor europeni, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz, nu reușesc să mențină publicul convins de acest argument.

Politică concluzionează că dacă europenii ar crede cu adevărat că este în joc propria lor securitate, nu ar forța pacea sau nu ar protesta împotriva războiului, ci le-ar cere liderilor lor să trimită Ucrainei mai multe arme.

Citește și: Iarna sumbră care urmează va testa sprijinul Europei pentru Ucraina. „Următoarele luni vor fi cele mai grele pentru națiunile europene”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri