Poliția din Ecuador cere ajutorul FBI în cazul asasinării candidatului Villavicencio. 6 oameni au fost arestați până acum
Cele şase persoane care au fost arestate în legătură cu uciderea candidatului la preşedinţia ecuadoriană Fernando Villavicencio sunt columbieni, potrivit poliţiei, citate de BBC.
Un al şaptelea suspect, care a murit din cauza rănilor suferite, joi, într-un schimb de focuri cu Poliţia, era de asemenea columbian, relatează News.ro.
Villavicencio a fost ucis la ieşirea de la un eveniment de campanie din capitala Quito.
Ministrul de Interne a declarat că o anchetă a poliţiei privind „evenimentul abominabil” este în curs de desfăşurare.
Ministrul de Interne Juan Zapata a declarat că ofiţerii vor lucra pentru a „descoperi motivul acestei crime şi autorii morali ai acesteia”.
Cei şase deţinuţi au fost identificaţi ca fiind Andres M, Jose N, Eddy G, Camilo R, Jules C şi Jhon Rodriguez, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Zapata.
El a adăugat că, în timpul raidului poliţiei care a dus la arestarea lor, ofiţerii au găsit în posesia grupului o puşcă, o mitralieră, patru pistoale, trei grenade, patru cutii de muniţie, două motociclete şi un vehicul care fusese declarat furat.
Un critic vocal al crimei organizate, Villavicencio a fost unul dintre puţinii candidaţi prezidenţiali care a invocat legături între corupţie şi oficiali guvernamentali.
Preşedintele Guillermo Lasso a declarat că asasinatul a fost o încercare de sabotare a alegerilor.
El a adăugat că scrutinul se va desfăşura conform planului, la 20 august, în ciuda stării de urgenţă naţională.
El a mai afirmat că în spatele asasinatului se află crima organizată şi a cerut ajutorul agenţilor federali americani pentru a investiga, agenţii FBI urmând să sosească la faţa locului.
În urma uciderii sale, pe reţelele de socializare a apărut o înregistrare video în care bărbaţi puternic înarmaţi şi purtând cagule îşi revendică responsabilitatea pentru crimă. Bărbaţii au pretins că fac parte din Los Lobos (Lupii), care sunt rivali ai Los Choneros.
Cu toate acestea, un alt videoclip a apărut online câteva ore mai târziu, în care un alt grup de bărbaţi - de data aceasta fără măşti - susţineau că sunt membri Los Lobos şi negau orice rol în asasinat, afirmând că celălalt videoclip era o încercare a rivalilor lor de a le înscena crima.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News