Poliția canadiană a îndepărtat camionagiii care blocau de trei săptămâni capitala Ottawa
Poliția canadiană a îndepărtat, duminică, protestatarii din centru capitalei Ottawa după două zile de confruntări care s-au lăsat cu 191 de arestări. Forțele de ordine au pus capăt unei ocupații de trei săptămâni a capitalei canadiene.
Demonstranții au folosit sute de camioane și vehicule pentru a bloca centrul orașului din 28 ianuarie, ceea ce l-a determinat pe premierul Justin Trudeau să declare stare de urgență. Șaptezeci și șase de vehicule au fost tractate, a anunțat poliția.
După trei săptămâni în care camionagiii au blocat Ottawa, situație care a dus la tensiuni crescute, poliția a intervenit în forță.
„Manifestanţii continuă să fie agresivi şi să agreseze poliţişti. Ei refuză să se conformeze ordinelor de a se îndepărta”, a transmis pe Twitter poliţia.
Autorităţile au afirmat că au folosit 'substanţe iritante' contra protestatarilor recalcitranţi, deoarece unii dintre ei au aruncat fumigene şi au format un lanţ uman.
Cei arestaţi până acum se confruntă cu 389 de acuzaţii penale diferite, inclusiv obstrucţionarea poliţiei, nerespectarea unui ordin judecătoresc, agresiune deţinerea unei arme şi agresarea unui ofiţer de poliţie, a declarat reporterilor şeful interimar al poliţiei din Ottawa, Steve Bell.
Pentru prima dată în câteva săptămâni, în centrul orașului era duminică doar zăpadă și liniște. notează Reuters. Camioanele care claxonau au dispărut.
În ultimele două zile de proteste din Ottawa și Columbia Britanică, unde un grup a închis temporar un punct de trecere a frontierei la sud de Vancouver sâmbătă, mai mulți reporteri TV au fost hărțuiți, insultați, amenințați și împinși de către demonstranți.
După ce a fost închis o zi în mod excepţional din cauza contextului de securitate, parlamentul şi-a reluat sâmbătă dezbaterile la legea privind măsurile de urgenţă invocată de premierul Justin Trudeau, care a convocat la rândul lui pentru aceeaşi zi o reuniune de criză.
Parlamentul examinează de joi punerea în aplicare a acestei legi, invocată luni de Trudeau pentru a se pune capăt „blocajelor ilegale” ale protestatarilor în ţară, dar foarte contestată de opoziţia conservatoare.
Justin Trudeau a dat asigurări că legea nu va fi folosită pentru a trimite armata împotriva manifestanţilor sau pentru limitarea libertăţii de exprimare
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News