Ploile torențiale fac ravagii în China. Patru persoane au murit după o alunecare de teren
Fenomenele extreme din China au luat viața a patru oameni, în timp ce o alta este dată dispărută, după o alunecare de teren, scrie News.ro.
În mai multe regiuni din China este în vigoare o alertă de ploi torențiale de mai multe zile, a anunțat presa locală, potrivit News.ro. În ultimele zile, China s-a confruntat cu fenomene meteo extreme și precipitații record într-un oraş din provincia muntoasă Hunan, situat în centrul țării.
Însă ploi abundente au fost și în restul țării. Numai în provincia sudică Guangdong au murit 47 de persoane, potrivit unui bilanț al autorităților, scrie nytimes.com. De asemenea, o alunecare de teren dintr-o zonă muntoasă din centrul Chinei a ucis alte opt persoane.
Orașul Meizhou, care are o populație de aproximativ 3,8 milioane de locuitori, a început să se confrunte cu precipitații „unice în secol" săptămâna trecută. Duminică, aproximativ 9 000 de gospodării au rămas fără electricitate, au precizat autoritățile.
Inițial, oficialii au raportat că nouă persoane din Meizhou au murit. Însă vineri după-amiază, bilanțul morților a crescut dramatic, deoarece autoritățile au raportat încă 38 de decese în Pingyuan, un comitat aflat sub jurisdicția Meizhou. Alte două persoane de acolo erau încă date dispărute, deși nu au fost publicate mai multe informații. Peste 100 000 de oameni au fost evacuați, a declarat presa de stat.
Meizhou a fost puternic afectată de condițiile meteorologice extreme din acest an. În mai, 48 de persoane au murit după ce un segment de aproape 20 de metri al unei autostrăzi s-a prăbușit, tot după zile de ploi abundente.
Întreaga țară se pregătește pentru o vară cu posibile dezastre legate de vreme. Chiar dacă sudul Chinei a fost lovit de ploi abundente, provinciile din nord au avertizat cu privire la secetă. Săptămâna trecută, capitala Beijing a fost supusă unei avertizări de căldură. Iar anul 2024 se anunță a fi cel mai cald din istoria măsurătorilor.
Autoritățile chineze au avertizat că este posibil ca până la sfârșitul lunii să continue să cadă cantități anormal de mari de precipitații, concentrate în cursul mijlociu și inferior al râului Yangtze.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News