Live

Plângerea criminalului în masă care a șocat Norvegia, respinsă de CEDO

Data publicării:
Breivik

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat joi că a respins un apel al criminalului în masă Anders Behring Breivik, care acuză condiţiile sale de detenţie ca fiind tratament inuman şi degradant, relatează Agerpres, care citează Reuters şi AFP. 



Examinarea cazului „nu a dezvăluit încălcări ale Convenţiei", astfel că CEDO „a respins aplicaţia ca inadmisibilă, fiind în mod vădit fără fundament", a precizat instanţa într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Anders Behring Breivik, care şi-a schimbat oficial numele în Fjotolf Hansen, a ucis 77 de persoane într-un atac cu maşină-capcană în centrul capitalei Oslo şi într-un atac armat masiv pe insula Utoya în 2011, în cel mai sângeros act de violenţă din Norvegia de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Prin sesizarea adresată CEDO, Breivik a încercat să anuleze o decizie din martie 2017 a unei curţi de apel norvegiene, care a stabilit că detenţia sa în regim de cvasi-izolare, într-o celulă cu trei încăperi, respectă drepturile omului. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Arabia Saudită va fi gazda Cupei Mondiale din 2034, în ciuda tuturor îngrijorărilor legate de respectarea drepturilor omului

România a fost condamnată la CEDO într-un caz de distribuire de fotografii intime. Ce compensație se va acorda

Ungaria, condamnată la CEDO pentru ascultarea telefonului unei jurnaliste

Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: „Nimeni în Norvegia nu a comis acte atât de grave”

Partenerii noștri