Video Pista unui aeroport din Turcia a fost ruptă în două de cutremurul de luni dimineață
Singura pistă a aeroportului Hatay din sudul Turciei, aflat la circa 100 de kilometri sud-vest de orașul Gaziantep, a fost ruptă în două în urma cutremurului de magnitudine 7,8 care a lovit Turcia în noaptea de duminică spre luni. Toate zborurile au fost anulate.
WATCH: The only runway at Hatay Airport in southern Turkey tore open during the earthquake pic.twitter.com/TTykRNBYUQ
— BNO News Live (@BNODesk) February 6, 2023
În imaginile filmate la fața locului se vede cum pista a fost efectiv ruptă în două, iar pe întreaga ei lățime a apărut un fel de dig, înalt de un metru, format din ruperea și deformarea plăcilor de beton ale pistei.
Aeroportul a fost închis, iar zborurile anulate, potrivit Daily Sabah.
Pe alte două aeroporturi din regiune, Gaziantep și Kahramanmaraş, zborurile civile au fist anulate, astfel încât avioanele cu ajutoare și echipe de salvare să poată ateriza.
Turcia a fost lovită luni de o serie de cutremure, dintre care cele mai puternice au avut magnitudine 7,8, respectiv 7,5. Seismele, care au avut zeci de replici puternice, au făcut peste o mie de victime în Turcia și Siria, însă experții anticipează că bilanțul va crește până la câteva mii.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News