Live

Piața din Roma unde a fost ucis Iulius Cezar a fost deschisă publicului

Data publicării:
Piața din Roma unde a fost ucis Iulius Cezar va fi deschisă publicului. Foto: Profimedia Images

Turiștii pot vizita, începând de marți, locul unde a fost ucis Iulius Cezar, în Piața Largo Argentina din Roma, fără să mai fie ținuți la distanță, după bariere, cum se întâmpla până acum, scrie The Guardian.

Dictatorul roman Iulius Caesar a fost asasinat de un grup de senatori în anul 44 î.Hr. în Curia din Teatrul lui Pompei, unde în prezent este Piața Largo Argentina.

Pe acest loc au fost ridicate ulterior patru temple, care se află în prezent sub nivelul solului, într-un șantier arheologic.

Turiștii care doreau să viziteze locul erau nevoiți până acum să privească de departe, din spatele unor bariere, însă de marți aceștia se vor putea plimba pe o pasarelă construită de-a lungul șantierului.

Lucrările pentru pasarelă au fost finanțate de casa de modă Bulgari, peste situl descoperit în timpul unor lucrări de construcții în anii 1920.

Un bilet pentru vizitarea acestor locuri va costa 5 euro.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAT protestează față de posibila eliminare a voucherelor de vacanţă. „Nu omorâţi găina care dă ouă de aur”

Turiștii străini au cheltuit în România peste un miliard de euro în 2024

Turiști otrăviți cu Pina Colada, într-un resort de lux din Fiji. „Este un sentiment terifiant de déjà vu”

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Partenerii noștri