Peștii salvați din cel mai mare acvariu cilindric din lume, care a explodat, sunt tratați la grădina zoologică din Berlin
Cei mai mulţi dintre peştii salvaţi din uriaşul acvariu aflat într-un complex hotelier din Berlin care a explodat săptămâna trecută se simt bine în circumstanţele date, au anunţat reprezentanţii Grădinii Zoologice din Berlin, care au preluat în grija lor peștii care au supraviețuit.
„Unele exemplare au suferit răni externe la nivelul pielii în urma acelui accident, iar noi încercăm să le vindecăm terapeutic prin băi dezinfectante”, a spus un purtător de cuvânt de la Zoo Berlin, potrivit Agerpres.
Aproximativ 200 de vieţuitoare au fost aduse la grădina zoologică berlineză pe parcursul weekendului trecut, inclusiv 40 de peşti de apă sărată, precum tilapia, chirurg-regal, peşte-Picasso şi liliac-teira. Aceste exemplare sunt găzduite în acvarii de carantină, potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt.
Şapte dintre peştii aduşi la Zoo Berlin de la acvariul AquaDom au murit deja din cauza rănilor suferite în urma exploziei.
AquaDom, un uriaş acvariu construit pe verticală în holul unui hotel din apropiere de Alexanderplatz din Berlin şi care găzduia aproximativ 1.500 de peşti, a explodat vineri. În urma exploziei, mii de litri de apă au ajuns în hotel şi pe străzile din jurul acestuia.
Aproape toţi peştii din fostul acvariu au murit.
Potrivit proprietarului clădirii, doar 630 de peşti au putut fi salvaţi din rezervoarele de înmulţire situate sub acvariul principal, în timpul weekendului trecut. Peştii supravieţuitori au fost trimişi la Zoo Berlin, la acvariul Sealife situat în apropiere şi la câţiva specialişti în înmulţirea peştilor exotici.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News