Live

Peste 50 de balene au murit după ce au eșuat pe o plajă din Scoția. Ar fi rămas blocate încercând să ajute o femelă care năștea

Data publicării:
Peste 50 de balene pilot au murit în Scoția după ce au eșuat pe o plajă de pe insula Lewis. Foto: Department of Natural Resources and Environment Tasmania (nre.tas.gov.au)

Peste 50 de balene pilot au murit în Scoția după ce au eșuat pe o plajă de pe insula Lewis, scrie Reuters. Potrivit autorităților, aceasta este cea mai mare eșuare în masă din țară în ultimele decenii.

Salvatorii marini britanici au fost anunțați duminică dimineață, în jurul orei 7:00, că peste 55 de balene au eșuat pe o plajă izolată.

Potrivit martorilor oculari, când au fost observate, aproximativ 15 balene erau încă în viață.

Salvatorii au încercat să repună în apă două dintre balenele care păreau mai active. Una dintre ele a reușit să se îndepărteze de mal în viață, în timp ce cealaltă a eșuat din nou și a murit la scurt timp.

În cele din urmă, celelalte balene rămase în viață au fost eutanasiate după ce au fost examinate de specialiști.

Potrivit autorităților, una dintre balenele moarte părea să fi avut un prolaps vaginal. Acest lucru i-a făcut să bănuiască că întregul grup a rămas blocat din cauza unei femele care a născut.

„Balenele pilot sunt cunoscute pentru legăturile sociale strânse între membrii grupului, așa că nu este neobișnuit ca întregul banc să urmeze un membru aflat în dificultate. Una dintre balenele moarte avea un prolaps vaginal provocat de naștere, așa că bănuim că restul grupului au urmat-o din solidaritate“, se arată într-o declarație a salvatorilor marini britanici.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Prima vizită anunțată a lui Trump după alegeri: merge în Scoția să-și inaugureze terenul de golf

Un motan din Scoţia dispărut de acasă a fost găsit la 500 km distanţă. „Nu mi-am imaginat că ar putea ajunge atât de departe”

O sculptură cumpărată cu 6 dolari, care ținea deschisă ușa unei magazii, s-ar putea vinde cu 3,2 milioane de dolari

Partenerii noștri