Peste 40 de polițiști, răniți la Berlin după ce au fost atacați cu petarde în noaptea de Anul Nou
Polițiștii din Berlin s-au confruntat cu o serie de violențe în noaptea de Anul Nou. Un bilanț de ultimă oră al poliției germane arată că 41 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în timpul unor atacuri cu petarde comise în Berlin, fără a fi oferite informaţii despre gravitatea leziunilor suferite de aceștia, relatează marţi dpa, citată de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a afirmat că au avut loc 159 de arestări în legătură cu aceste incidente. Cei mai mulţi dintre cei arestaţi sunt persoane tinere, a mai spus el.
Investigaţii sunt în curs de desfăşurare nu numai pentru atacuri împotriva forţelor de ordine, dar şi pentru incendiere, încălcări ale legii explozivilor şi încălcarea ordinii publice.
Potrivit pompierilor, cel puţin 38 de incidente de agresiune au fost înregistrate.
Poliţia a anunţat că aproape 1.300 de ofiţeri suplimentari au fost desfăşuraţi pentru noaptea de Anul Nou. Intensitatea atacurilor nu a putut fi comparată cu anii precedenţi, a declarat duminică poliţia în bilanţul preliminar pentru sărbătorile de Anul Nou.
Potrivit poliţiei, grupuri de persoane au încercat de mai multe ori să ridice baricade pe străzi.
Sindicatul pompierilor din Berlin a declarat luni că utilizarea publică de materiale pirotehnice arată că este necesară o înăsprire a interdicţiei folosirii artificiilor.
Potrivit acestuia, cel puţin un angajat al echipelor de intervenţie a fost rănit şi internat în spital, la un an după ce utilizarea artificiilor a fost interzisă în cadrul restricţiilor anti-COVID.
Printre altele, cutii de bere şi stingătoare de incendii au fost aruncate în vehiculele de intervenţie, salvatorii au fost atacaţi cu materiale pirotehnice şi vehicule au fost ţinta jafurilor.
Editor : D.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News