Live Text Peste 34.000 de morți în Turcia și Siria, după cutremure. Oficial ONU: Încă nu am început cu adevărat să contabilizăm numărul deceselor
Încă un seism cu magnitudinea 4,6 a lovit duminică Turcia. Bilanțul deceselor cauzate de cutremur continuă să crească și a trecut de 34.000 în Turcia și Siria. Numărul s-ar putea dubla, a avertizat secretarul general adjunct al ONU pentru acțiuni umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths. În Turcia, salvatorii încă mai încearcă să găsească supraviețuitori sub clădirile prăbușite. În schimb, în Siria, grupul de salvatori al Căştilor Albe a anunţat că încheie operațiunile de căutare a supravieţuitorilor după ce de joi nu a mai fost găsită nicio persoană în viață. În Turcia, zeci de persoane au fost arestate pentru că au jefuit victime ale cutremurului, au furat din clădiri prăbușite sau au atacat camioane cu alimente, în timp ce mai mulți oameni de afaceri au fost reținuți în ancheta privind modul în care au fost construite imobilele prăbușite.
ACTUALIZARE 22:35 Numărul morților în Turcia și Siria a ajuns duminică seara la cel puțin 34.179, relatează CNN.
Numărul morților în Turcia a ajuns la 29.605, a declarat Centrul turc de coordonare a situațiilor de urgență SAKOM. În același timp, în Siria numărul de morți confirmați se ridică la 4.574, potrivit autorităților locale.
ACTUALIZARE 21:00 Încă un seism cu magnitudinea 4,6 a lovit duminică Turcia, deja afectată de cutremurele anterioare, au transmis autoritățile locale, relatează CNN.
ACTUALIZARE 20:00 Ministrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca, a postat pe Twitter imagini cu bebelușul de două luni salvat de sub dărâmături, la 108 ore de la cutremure.
Hatay’da enkaz altından 107. saatte kurtarılan, saatler süren açlığına rağmen hayatta kalan, tüm Türkiye’nin ekranlardan tanıyıp bağrına bastığı bebeğimiz Adana Şehir Hastanesinde ve sağlık durumu gayet iyi. pic.twitter.com/UotsJFwJAI
— Dr. Fahrettin Koca (@drfahrettinkoca) February 12, 2023
ACTUALIZARE 19:50 În Siria, cutremurul a lovit cel mai puternic nord-vestul controlat de rebeli, lăsând din nou fără adăpost multe persoane care fuseseră deja strămutate de mai multe ori de un război civil vechi de un deceniu. Regiunea a primit puțin ajutor în comparație cu zonele deținute de guvern, relatează Reuters.
„Până acum am dezamăgit oamenii din nord-vestul Siriei”, de la granița dintre Turcia și Siria, unde doar un singur punct de trecere a graniței este deschis pentru aprovizionarea cu ajutorul ONU, a scris pe Twitter șeful Națiunilor Unite, Martin Griffiths. „Se simt pe bună dreptate abandonați”, a mai spus oficialul, adăugând că încearcă să rezolve problema rapid.
At the #Türkiye-#Syria border today.
— Martin Griffiths (@UNReliefChief) February 12, 2023
We have so far failed the people in north-west Syria.
They rightly feel abandoned. Looking for international help that hasn’t arrived.
My duty and our obligation is to correct this failure as fast as we can.
That’s my focus now.
Câţiva copii, printre supravieţuitorii scoşi de sub dărâmături în provincia Hatay
ACTUALIZARE 17:55 Un tată şi o fiică, un copil de vârstă mică şi o fetiţă de 10 ani s-au aflat printre supravieţuitorii scoşi duminică din mijlocul ruinelor clădirilor prăbuşite în provincia Hatay, din sudul Turciei, potrivit Reuters.
Seismele care au avut loc luni au pus la pământ porţiuni întregi din mai multe oraşe din Turcia şi Siria, provocând moartea a cel puţin 28.000 de persoane. Deşi operaţiunea de salvare a intrat în cea de-a şasea zi, iar şansele de a mai găsi persoane în viaţă sub dărâmături se împuţinează, echipele de intervenţie găsesc în continuare supravieţuitori.
Potrivit unei înregistrări publicate de municipalitatea din Istanbul, salvatorii din Hatay extrag o fetiţă de 10 ani printr-o spărtură din podeaua unei clădiri avariate după care o transportă pe o targă. Fetiţa, pe nume Cudi, a stat sub dărâmături 147 de ore, a mai precizat municipalitatea din Istanbul.
Tot în Hatay, salvatorii au extras un copil mic din resturile unei clădiri prăbuşite. Într-o înregistrare dată publicităţii de Ministerul Sănătăţii din Turcia, o fetiţă zace în tăcere pe o targă, plină de răni şi de praf, în timp ce salvatorii o transportă într-un loc sigur, scrie Agerpres.
În centrul Hatay, un bărbat şi fiica lui Emira, în vârstă de cinci ani, au fost de asemenea scoşi în viaţă dintr-o clădire distrusă. Potrivit înregistrării video date publicităţii duminică de municipalitatea din Kocaeli, salvatorii au conversat cu Emira şi cu tatăl ei cât timp erau încă prinşi sub dărâmături. „Bună, fată frumoasă, am venit să te scoatem de aici”, a spus unul dintre salvatori.
La circa 180 de kilometri nord de Hatay, în oraşul Kahramanmaras, Muhammed Habib, în vârstă de 27 de ani, le-a recitat salvatorilor din Coran în timpul operaţiunii de 10 ore cât a durat scoatere lui de sub dărâmături. În înregistrarea publicată pe reţelele de socializare, Habib apare cu pumnul strâns şi spunând „Dumnezeu e atotputernic”, în ovaţiile salvatorilor care îl extrag în cele din urmă din clădirea prăbuşită.
Israelul şi-a retras o echipă de salvare din Turcia, din cauza unor amenințări de securitate
ACTUALIZARE 17:50 Echipa de salvatori israelieni United Hatzalah, prezentă în Turcia pentru a sprijini operaţiunile de căutare şi salvare în urma cutremurelor, a anunţat că a fost nevoită să-şi abandoneze misiunea şi să revină de urgenţă în Israel din cauza unor ameninţări pentru securitatea sa.
„Avem informaţii despre o ameninţare concretă şi imediată împotriva delegaţiei israeliene şi trebuie să dăm prioritate securităţii personalului nostru”, a transmis duminică într-un comunicat vicepreşedintele pentru operaţiuni al United Hatzalah, Dov Maisel.
Este vorba despre două ameninţări diferite, a explicat purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii, Raphael Poch. „Prima vine din exterior, de la elemente care nu sunt turce”, a menţionat el, fără a detalia. Autorităţile israeliene au acuzat în trecut Iranul şi aliaţii acestuia că şi-au intensificat tentativele de a ataca israelieni în străinătate în ultimii doi ani, inclusiv în Turcia, scrie Agerpres.
Citește continuarea aici
ACTUALIZARE 16:15 Bilanţul victimelor care şi-au pierdut viaţa în cutremurele din Turcia şi Siria a depășit duminică 33.000, relatează Agence France-Presse.
Oficialii și medicii au declarat că 29.605 de persoane au murit în Turcia și 3.574 în Siria în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 de luni, ducând numărul total confirmat la 33.179.
Papa Francisc face un apel la „sprijin concret” pentru Turcia și Siria, devastate de cutremure
ACTUALIZARE 15:40 Papa Francisc lansează duminică un apel către cei care pot oferi „sprijin concret” comunităţilor lovite de puternicele seisme care au dus la moartea a peste 28.000 de persoane în Turcia şi Siria, relatează AFP.
„Să continuăm să fim solidari prin rugăciune şi sprijin concret cu oamenii loviţi de seism în Turcia şi Siria”, a mai spus suveranul pontif la finalul tradiţionalei sale rugăciuni duminicale Angelus, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, scrie Agerpres.
Citește continuarea aici
ACTUALIZARE 15:08 O fetiță de 10 ani a fost salvată duminică de sub dărâmături în provincia Hatay, din sudul Turciei, la 150 de ore după ce cutremurul devastator de luni a lovit regiunea, potrivit municipalității din Istanbul, relatează The Guardian.
Enkaz altından 150. saatte kurtarılan minik kız çocuğumuza ilk tıbbi müdahale Hatay Sahra Hastanemizde gerçekleştirildi. Bir çocuk hekimi olarak sürece nezaret ettik. Yavrumuz tedavi için helikopter ambulansla Adana’ya gönderildi. pic.twitter.com/lXFwND9i1G
— Dr. Fahrettin Koca (@drfahrettinkoca) February 12, 2023
Cel puțin 98 de persoane arestate în Turcia. Sunt acuzate de jaf și furt
ACTUALIZARE 12.00 Cel puțin 98 de persoane au fost arestate sâmbătă în Turcia fiind acuzate de furt din clădirile prăbușite sau că au jefuit victimele cutremurului, scrie CNN.
Potrivit unor surse citate de CNN, sunt anchetați cel puțin 42 de suspecți din provincia Hatay, din sudul Turciei, în legătură cu furt din clădiri.
Cel puțin 40 de suspecți au fost arestați. Polițiștii au confiscat șase arme, trei puști, bijuterii, carduri bancare, 11.000 de dolari și 70.000 de lire turcești (în jur de 3.700 de dolari) în numerar.
Alte două persoane au fost arestate după ce s-au dat drept voluntari care acordă ajutor umanitar și ar fi încercat să jefuiască șase camioane cu alimente care trebuiau să ajungă la victimele cutremurului din provincia Hatay.
De asemenea, cel puțin șase persoane au fost arestate la Istanbul pentru că ar fi înșelat o victimă a cutremurului din sudul Gaziantep.
Zeci de alți suspecți au fost arestați pentru presupuse jafuri și furt în zonele afectate de cutremur.
Este vorba despre suspecți din cel puțin opt provincii, inclusiv Kahramanmaras, Hatay, Adiyaman, Malatya, Osmaniye, Adana, Gaziantep și Sanliurfa.
Căutarea supravieţuitorilor în zonele controlate de opoziţie în Siria s-a încheiat
ACTUALIZARE 11.50 Grupul de salvatori al Căştilor Albe a anunţat sâmbătă încheierea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei şi care au fost grav afectate de cutremurele de luni.
Decizia a fost luată după ce, începând de joi, salvatorii nu au mai reuşit să găsească persoane în viaţă printre dărâmături, relatează EFE. Organizaţia a informat că "operaţiunile de căutare şi salvare sunt considerate a fi încheiate" şi a amintit că echipele sale "au lucrat fără oprire timp de 108 ore în peste 40 de oraşe, localităţi şi sate" unde 479 de clădiri s-au prăbuşit complet şi 1.481 au suferit daune semnificative.
De la cutremurele înregistrate luni, Căştile Albe au salvat şi au acordat asistenţă unui număr de 2.950 de răniţi în zonele aflate sub controlul rebelilor în provinciile Idlib şi Alep, însă "niciun supravieţuitor nu a mai fost găsit sub dărâmături de joi, 9 februarie", a deplâns grupul.
Din acest motiv, de acum încolo eforturile se vor axa pe recuperarea cadavrelor prinse sub dărâmături şi pe înlăturarea molozului.
Cine sunt oamenii de afaceri reținuți în Turcia pentru construcțiile "de înaltă calitate" prăbușite. Unii încercau să fugă din țară
ACTUALIZARE 11.40 Anchetatorii din Turcia au reținut zeci de persoane responsabile de modul în care au fost construite clădirile care s-au prăbușit în urma cutremurului de luni. Printre cei reținuți sunt și antreprenori, scriu CNN și The Guardian.
Procurorii din orașul Adana au emis ordonanță de reținere pentru 62 de persoane în legătură cu o anchetă deschisă în legătură cu clădirile care s-au prăbușit la cutremurul de luni, scrie agenția de presă turcă Anadolu, citată de CNN.
Printre persoanele reținute se află Hasan Alpargün, proprietarul unei companii care a construit clădiri distruse în orașul Adana. El a fost reținut sâmbătă la Nicosia, în Cipru.
A mai fost reținut Mehmet Yașar Coșkun, despre care agenția de presă turcă scrie că este antreprenor pentru Rönesans Residence, un ansamblu rezidențial de lux care s-a prăbușit în provincia Hatay. Coșkun a fost ridicat vineri de autorități de pe aeroportul din Istanbul în timp ce încerca să fugă în Muntenegru, scrie Anadolu.
Citește continuarea aici
Șeful Delegației UE în Siria: E nedrept să fim acuzaţi că nu oferim ajutor, autorităţile de la Damasc să nu mai politizeze livrările
ACTUALIZARE 11.00 Însărcinatul cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, Dan Stoenescu, a declarat duminică dimineaţă că nu este corect ca blocul comunitar să fie acuzat că nu reuşeşte să ofere suficient ajutor sinistraţilor sirieni după cutremurele de luni care au distrus zone importante din Siria şi Turcia, transmite Reuters.
Stoenescu a declarat pentru Reuters că Uniunea Europeană şi statele membre au strâns peste 50 de milioane de euro pentru a oferi ajutor şi a susţine misiunile de salvare şi de prim ajutor atât în zonele aflate sub controlul guvernului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, cât şi în zonele controlate de opoziţie.
"Este absolut nedrept să fim acuzaţi că nu oferim ajutor, când de fapt am făcut în mod constant chiar acest lucru timp de peste un deceniu şi facem chiar mai mult în timpul crizei provocate de seisme", a afirmat Stoenescu, scrie Agerpres.
Salvatorii români au scos de sub dărâmături un bărbat care a stat blocat 150 de ore
ACTUALIZARE 9.00 Echipa de salvatori români care intervine în provincia Hatay, zonă puternic afectată de seismele de luni, a reușit să scoată de sub dărâmături un bărbat de 35 de ani. Acesta a fost scos după aproape 150 de ore. Este salvarea după cel mai mult timp.
Echipele de intervenție au găsit semne că cineva ar fi în viață în ruinele unui bloc de 6 etaje din orașul Antakya.
Cinci ore au durat săpăturile. Românii au lucrat cot la cot cu militarii și jandarmii turci. Bărbatul a primit primul ajutor la fața locului și a fost urcat în ambulanță, ca să fie dus la spital.
Copil salvat după 140 de ore
ACTUALIZARE 8.40 Tot în provincia Hatay, un copil de 6 ani a fost salvat după ce a fost blocat aproape 140 de ore sub dărâmături. Un alt adolescent de 17 ani a fost salvat după 138 de ore, iar un bărbat a fost scos în viață de sub dărâmături după 141 de ore.
Există, însă, foarte mulți pentru care salvarea nu a venit nici până acum.
"Copiii mei sunt sub dărâmături. Am așteptat echipele de salvare de cinci zile, dar nimeni nu ne-a venit în ajutor. Am ieșit singur, mi-am salvat propria viață", plânge un bărbat.
Omul a ajuns la limita disperării, la fel ca mulți alții care așteaptă o mână de ajutor din partea autorităților. Cei patru fii ai lui au fost prinși sub resturile casei și există în continuare șanse de a fi salvați. Mama lor, însă, a murit în timpul seismului.
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Ambasadorul Turciei critică România pentru lipsa autostrăzilor
Cum arată sistemul de avertizare timpurie în caz de tsunami, montat în largul Mării Negre
Clădirile avariate de cutremurele din Gorj, cu probleme și după mai bine de un an. Școala dintr-o comună, închisă
Plan de urgență în caz de cutremur, în spitale și primării
Cum a reacționat Maia Sandu, aflată într-un studio TV, când a început cutremurul
Cât ne costă vacanțele în străinătate. Destinațiile cu cea mai ieftină mâncare
Un tânăr a înjunghiat cel puțin 5 oameni la o moschee din Turcia. A filmat atacul și a postat imaginile pe X
Incendii devastatoare în Turcia și Grecia
ACTUALIZARE 8.20 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că universităţile îşi vor continua activitatea până la vară în sistem online.
Decizia a fost luată astfel încât căminele studenţeşti să fie folosite pentru găzduirea celor care au rămas fără adăpost după cutremure.
Un pakistanez a donat 30 de milioane de dolari pentru victimele cutremurelor din Turcia şi Siria și a vrut să rămână anonim
ACTUALIZARE 8.00 Un pakistanez a donat 30 de milioane de dolari pentru victimele cutremurelor din Turcia şi Siria, a anunțat premierul pakistanez Shehbaz Sharif, într-un mesaj pe Twitter. Donatorul a dorit să rămână anonim.
Donatorul a mers la ambasada Turciei din SUA şi a donat 30 de milioane de dolari pentru a ajuta oamenii din Turcia şi Siria. „Sunt profund mişcat de exemplul unui pakistanez anonim care a mers la ambasada Turciei din SUA şi a donat 30 de milioane de dolari pentru victimele cutremurului din Turcia şi Siria”, a scris premierul pe Twitter. El a spus că „acte de filantropie atât de glorioase permit omenirii să triumfe când şansele sunt aparent inexistente”.
Oficial ONU: "Încă nu am început cu adevărat să contabilizăm numărul morţilor"
ACTUALIZARE 7.30 Martin Griffiths a ajuns sâmbătă în oraşul Kahramanmaras din Turcia, epicentrul cutremurului de 7,8 grade care a avut loc pe 6 februarie şi care a făcut în total 28.191 de morţi - 24.617 în Turcia şi 3.574 în Siria.
"Cred că este dificil de estimat (bilanţul) tocmai pentru că trebuie să ajungem sub dărâmături, dar sunt sigur că se va dubla, sau mai mult", a declarat înaltul oficial al ONU pentru Sky News. "Încă nu am început cu adevărat să contabilizăm numărul morţilor", a avertizat Griffiths.
Zeci de mii de salvatori continuă să caute sub moloz la temperaturi la limita înghețului, ceea ce sporeşte suferinţa milioanelor de persoane sinistrate.
ONU a avertizat că cel puţin 870.000 de persoane au nevoie urgentă de mese calde în Turcia şi Siria. În prezent, se consideră că până la 5,3 milioane de persoane sunt fără adăpost doar în Siria.
Aproape 26 de milioane de oameni au fost afectaţi de cutremur, a declarat sâmbătă OMS, lansând un apel la donaţii de 42,8 milioane de dolari pentru finanţarea nevoilor sanitare imediate.
Agenţia turcă de gestionare a dezastrelor a declarat că peste 32.000 de membri ai organizaţiilor turceşti participă la operaţiunile de salvare. Acestora li s-au alăturat 8.294 de salvatori din străinătate.
"În curând, persoanele responsabile de căutare şi salvare vor lăsa locul agenţiilor umanitare a căror sarcină, în următoarele câteva luni, este aceea de a se ocupa de numărul extraordinar de mare al persoane afectate", a mai spus Griffiths sâmbătă într-o înregistrare video postată pe Twitter.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News