Live

Peste 1.500 de pui de flamingo au fost găsiți morți în al doilea cel mai mare lac din Turcia

Data publicării:
Păsări flamingo pe lacul Tuz. Sursa foto: Profimedia Images

Aproape 1.500 de pui de flamingo au fost găsiţi morţi săptămâna aceasta într-un lac din provincia Konya, în centrul Turciei, ale cărui ape au fost exploatate pentru lucrări de construcţie care au redus astfel hrana faunei sălbatice, relatează miercuri EFE.

Corpurile inerte a mii de pui de flamingo, recent ieşiţi din găoace, au apărut miercuri pe apele lacului Tuz, al doilea ca mărime din Turcia, în imagini luate cu drona şi transmise de postul HalkTv.

"Natura are un echilibru. Dacă se foloseşte apă în exces pentru a construi, fără se ţină seama de acest echilibru, sursele de hrană se diminuează", a explicat geologul Erhan Iusuz postului HalkTv.

"Singurul motiv că aceşti pui de flamingo au murit este faptul că a fost utilizată apa pentru a construi baraje. Lucrez în regiune de peste opt ani şi nu am văzut niciodată un flamingo mort", a precizat el.

Lacul Tuz, pe suprafaţa căruia trăiesc aproape 22.000 de păsări flamingo, care migrează în fiecare an în perioada de incubaţie între primavară şi vară, este recunoscut de UNESCO pentru fauna şi flora sa sălbatică, scrie Agerpres.

Apele lacului au o adâncime de jumătate de metru, pe majoritatea întinderii sale, însă primăvara lacul îşi extinde suprafaţa ajungând să acopere 1.600 de metri pătraţi.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe

Oamenii de ştiinţă din Chile monitorizează flamingo prin satelit, în scopul protejării populaţiei în declin

„La Odesa s-a petrecut un miracol”. Peste 1.000 de flamingo roz au ajuns în Ucraina devastată de război

Uraganul Idalia a alungat păsările flamingo. Magnificele zburătoare au ajuns în cele mai neașteptate locuri

Partenerii noștri