Live

Peste 1.000 de soldați afgani au fugit în Tadjikistan după ce au fost încercuiți de talibani

Data publicării:
Soldați afgani în misiune. Sursa foto: Saifurahman Safi / Profimedia Images

Peste 1.000 de membri ai forțelor de securitate afgane au trecut duminică granița în Tadjikistan, după ce talibanii au câștigat teren în nordul țării, informează Reuters, care citează poliția de frontieră tadjică. Alte câteva zeci de persoane au fost capturate de insurgenți.

Trecerea graniței pentru a scăpa de talibani arată situația tot mai gravă care se petrece în Afganistan, în timp ce forțele străine s-au retras aproape în totalitate după un război de 20 de ani, iar negocierile de pace au stagnat.

Până acum sute de oameni din forțele de securitate afgane au fugit din calea talibanilor care avansează rapid în nord, însă retragerea de duminică este cea mai mare confirmată de până acum, ea venind la doar două zile după ce forțele americane au eliberat cea mai mare bază a lor din Afganistan. Până la 11 septembrie ar urma să se producă evacuarea completă a trupelor străine.

Talibanii au preluat șase districte importante în provincia Badakhshan, care se învecinează cu Tadjikistan și China, după care s-a produs fuga trupelor afgane, cu acordul autorităților tadjice.

Duminică, președintele afgan Ashraf Ghani a discutat cu omologul său din Tadjikistan, Emomali Rakhmon, despre cele întâmplate. "O atenție specială a fost acordată escaladării situației în zonele din nordul Afganistanului alăturate Tadjikistanului", se arată într-o declarație a președinției tadjice. Potrivit documentului, președintele Rakhmon și-a exprimat îngrijorarea privind "trecerilor forțate" ale trupelor afgane. Tadjikistan ia în calcul să instaleze tabere pentru refugiații care ar putea veni din Afganistan, scrie Reuters care citează surse guvernamentale tadjice.

Un oficial de top afgan a confirmat că au existat sute de treceri ale graniței în Tadjikistan. "Talibanii au tăiat căile de acces, iar oamenii nu au avut de ales decât să treacă granița", a declarat acesta luni pentru Reuters.

Săptămâna trecută, forțele americane au părăsit baza aeriană Bagram - încheind astfel cel mai lung război din istoria SUA, în cadrul unei înțelegeri cu talibanii. Aceștia au încetat atacurile asupra forțelor vestice, dar au continuat să atace guvernul afgan. Negocierile de pace între guvern și talibani rămân fără rezultat.

Zabihullah Atiq, un parlamentar din Badakhshan, a declarat pentru Reuters că talibanii au capturat 26 din cele 28 de districte ale provinciei, iar trei dintre ele le-au fost cedate fără luptă. Atiq a spus că forțele de securitate au folosit diverse rute pentru a fugi de talibani, însă că zeci de oameni au fost capturați în districtul Ishkashem, unde poliția de frontieră tadjică a blocat orice cale de acces în fosta republică sovietică. Oficialii locali din Tadjikistan au confirmat că au lăsat 152 de oameni să intre în țară, dar nu au spus dacă cineva a fost respins la graniță.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri