Live

Peskov spune că Turcia nu trebuie să-și facă iluzii că o așteaptă cineva în UE: „Nimeni nu o vrea în Europa”

Data publicării:
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, spune că europenii nu vor Turcia în UE. FOTO: Profimedia Images

Nici unul dintre europeni nu aşteaptă Turcia în Europa, iar Ankara nu ar trebui să-şi facă iluzii în această privinţă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, întrebat dacă Kremlinul consideră că parcursul Turciei devine mai proeuropean şi se orientează mai mult spre Occident, relatează TASS, potrivit News.ro.

„Turcia se poate orienta spre Occident şi ştim că în istoria Republicii Turcia au existat perioade de orientare intensă spre Occident, au existat perioade de orientare mai puţin intensă, dar, de asemenea, ştim foarte bine că, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, nimeni nu vrea Turcia în Europa, mă refer la europeni. Şi în această privinţă, partenerii noştri turci nu ar trebui, probabil, să poarte ochelari roz" (expresie pentru un optimism debordant - n.r.)”, a spus Peskov. 

El a mai adăugat că Rusia intenționează să dezvolte dialogul și relațiile cu Turcia „acolo unde este benefic pentru ambele țări”, „cu toate dezacodurile cunoscute”.

Turcia vrea în UE

Turcia vrea ca UE să facă progrese concrete în chestiuni precum călătoriile fără viză și închiderea unor capitole din negocierile de aderare, după ce a deblocat aderarea Suediei la NATO, a declarat, marți, pentru Reuters, un oficial turc de rang înalt.

Occidentul trebuie, de asemenea, să acorde susţinere Turciei în necesităţile sale financiare, a adăugat sursa citată.

În acelaşi timp, potrivit acestuia, Turcia va dezvolta o relaţie „rezonabilă” cu Statele Unite şi se aşteaptă la rezolvarea promptă a unor probleme, cu toate că este posibil ca nu toate problemele să se rezolve, a mai spus el.

Oficialul citat a asigurat, totodată, că Turcia nu îşi va deteriora relaţiile cu regimul criminal de la Kremlin, în paralel cu re-apropierea sa de Occident.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a dat acordul să sprijine aderarea Suediei la NATO, pe care o blochează de peste un an, a anunţat, luni, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, salutând „o zi istorică”.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri