Live

PentagonLeaks. China a acceptat să trimită în secret arme Moscovei, arată convorbirile spionilor ruși

Data publicării:
China a acceptat să trimită în secret arme Moscovei, arată convorbirile spionilor ruși. Foto: Profimedia Images

China a acceptat să trimită arme letale Moscovei, arată un document "scurs" de la Pentagon în care apar discuții interceptate ale spionilor ruși însă Beijingul a cerut ca acest lucru să rămână secret, iar livrările să fie deghizate în transporturi de echipamente civile, scrie The Guardian.

Documentul secret este datat 23 februarie și face parte din zecile de rapoarte publicate pe platforma Discord.

Acesta este bazat pe conversațiile mebrilor serviciilor secrete ale Rusiei care au fost interceptate de americani.

Potrivit raportului, care a fost obținut de The Washington Post, livrarea de arme ar fi fost aprobată de Comisia militară centrală a Chinei, o instituție care se raportează atât la armata țării, cât și la Partidul Comunist.

Potrivit discuțiilor dintre spionii ruși, Comisia militară centrală a cerut ca aceste transporturi să fie deghizate în exporturi de echipamente civile, iar livrarea de arme să rămână secretă.

Un alt document arată că Beijingul ar considera un atac "semnificativ" al ucrainenilor asupra teritoriului rus prin folosirea de armament american sau NATO drept o escaladare care ar justifica trimiterea de armament Moscovei.

Data la care a apărut raportul privind disponibilitatea Chinei de a trimite arme Rusiei se corelează cu acțiunile oficialilor americani de la sfârșitul lunii februarie.

SUA au avertizat atunci public Beijingul să nu trimită arme Rusiei, menționând că au date că acest lucru este pe cale să se întâmple.

Beijingul a negat acuzațiile. Încă nu există dovezi că o livrare de arme ar fi fost făcută deja, un lucru confirmat în martie și de președintele Joe Biden.

Vineri, ministrul de Externe al Chinei, Qin Gang, a declarat că țara sa nu va vinde arme nici Rusiei, nici Ucrainei, adăugând că vor fi restricționate și exporturile de echipamente civile care pot fi adaptate pentru uz militar.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Partenerii noștri