Pele, mesaj pentru Putin: „Opriţi invazia. Absolut nimic nu justifică o asemenea violenţă”
Pele, legendarul jucător al echipei de fotbal a Braziliei, i-a cerut, miercuri, preşedintelui rus Vladimir Putin să "oprească invazia" din Ucraina, într-o scrisoare publicată pe Instagram înaintea meciului de baraj pentru Cupa Mondială din 2022 dintre Ucraina şi Scoţia (3-1).
"Vreau să utilizez meciul de azi ca pe o oportunitate de a face o solicitare: opriţi invazia. Absolut nimic nu justifică o asemenea violenţă", a scris "Regele" Pele în scrisoarea adresată lui Putin și citată de Agerpres.
"Astăzi, ucrainenii încearcă să uite, cel puţin 90 de minute, de tragedia care loveşte ţara lor. Să încerce să se califice pentru o Cupă Mondială este deja o misiune dificilă. Este aproape imposibil cu atâtea vieţi în joc", a adăugat Pele, care urmează un tratament de chimioterapie pentru o tumoare de colon detectată în septembrie.
"Am trăit opt decenii, timp în care am văzut războaie şi discursuri pline de ură ale unor conducători în numele siguranţei popoarelor lor. Nu mai putem reveni la acea epocă, trebuie să evoluăm", a insistat Pele, în vârstă de 81 de ani.
Triplul campion mondial a reamintit că l-a întâlnit pe preşedintele Putin în 2017, cu un an înaintea Cupei Mondiale din Rusia. "Am schimbat zâmbete, ne-am strâns mâna mult timp".
"Puterea de a opri acest conflict este în mâinile dumneavoastră. Aceleeaşi mâini pe care le-am strâns în 2017", a conchis Pele.
Naţionala de fotbal a Ucrainei a învins echipa Scoţiei cu scorul de 3-1 (1-0), miercuri seara, la Glasgow, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială 2022, iar duminică va întâlni Ţara Galilor în meciul decisiv pentru calificarea la turneul final din Qatar.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News