Live

Parlamentul European declară Rusia stat care sponsorizează terorismul și cere includerea grupării lui Kadîrov pe lista teroriștilor

Data actualizării: Data publicării:
Kievul spune că a exhumat în jur de 1.000 de cadavre în teritoriile eliberate din nord-estul ţării. Foto: Profimedia

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, potrivit unui comunicat transmis miercuri.

Eurodeputaţii au adoptat, cu 494 voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 abţineri, o rezoluţie legată de ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Documentul subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi "recurge la mijloace teroriste".

Dita Charanzová, vicepreședinte al Parlamentului European, a cerut ca președintele Vladimir Putin să fie tras la răspundere pentru crimele sale.

Întrucât în prezent Uniunea Europeană nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul European le solicită UE şi statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat şi să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar duce la o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei şi ar avea implicaţii restrictive profunde pentru relaţiile UE cu Rusia.

Între timp, eurodeputaţii solicită Consiliului să includă organizaţia paramilitară rusă 'Grupul Wagner', Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut şi sub numele de 'Kadîroviţi', precum şi alte grupări armate, miliţii şi interpuşi finanţaţi de Rusia, pe lista UE a teroriştilor.

Parlamentul European solicită Uniunii Europene să izoleze şi mai mult Rusia la nivel internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte apartenenţa Rusiei la organizaţii şi organisme internaţionale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Eurodeputaţii doresc, de asemenea, ca relaţiile diplomatice cu Rusia să fie reduse, contactele UE cu reprezentanţii oficiali ruşi să fie menţinute la nivelul minim absolut, iar instituţiile din UE afiliate statului rus ce răspândesc propaganda de stat în întreaga lume să fie închise şi interzise.

În contextul escaladării actelor de terorism ale Kremlinului împotriva civililor ucraineni, rezoluţia PE solicită statelor membre să finalizeze rapid lucrările privind un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei.

Eurodeputaţii mai doresc ca ţările UE să prevină, să investigheze şi să urmărească penal orice eludare a sancţiunilor existente şi, împreună cu Comisia Europeană, să ia în considerare posibile măsuri împotriva ţărilor care încearcă să ajute Rusia să eludeze măsurile restrictive puse deja în aplicare.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Partenerii noștri