Live

Părinții ucraineni, presați să-și înregistreze copiii ca cetățeni ruși, în timpul ocupației din Herson (Reuters)

Data publicării:
Părinții ucraineni, presați să-și înregistreze copiii ca cetățeni ruși, în timpul ocupației din Herson. Foto: Profimedia Images

Rusia a cerut în perioada în care forţele ruse au ocupat Hersonul ca toţi nou-născuţii să fie înregistraţi ca cetăţeni ruşi, a declarat Leonid Remiga, medic şef al Clinicii municipale, singurul spital care mai funcţionează în oraş, relatează vineri Reuters, citată de Agerpres.

La începutul ocupaţiei, părinţii ucraineni au fost presaţi să accepte cetăţenia rusă pentru nou-născuţi, inclusiv, potrivit lui Remiga şi unui cuplu de părinţi, prin condiţionarea primirii de scutece şi mâncare pentru bebeluşi gratis de înregistrarea acestora ca fiind ruşi.

„Când am cerut scutece, ruşii ne-au spus: Dacă veniţi fără certificate de naştere ruseşti, nu vă dăm scutece”, a spus mama, Natalia Lukina. Mulţi părinţi de copii mici, cu venituri mici în timpul războiului, au acceptat scutece gratis de la ruşi, a adăugat partenerul Lukinei, Oleksii Markelov.

Reuters nu a putut verifica independent aceste relatări, iar serviciul de informaţii rus FSB nu a răspuns la solicitarea de comentarii, şi nici Ministerul ucrainean de Interne.

Lukina a refuzat modificarea certificatului de naştere al fiicei sale, născută la două luni după capturarea Hersonului de către ruşi. „Le-am spus ruşilor că copilul este născut în Ucraina şi este ucrainean, nu rus”, a declarat Lukina într-un interviu acordat în locuinţa sa aglomerată în care trăieşte alături de Markelov, cei trei copii ai lor şi mama sa în vârstă, fără electricitate şi apă curentă, aflată la doar un kilometru şi jumătate de poziţiile ruse de dincolo de Nipru, de unde sunt lansate zilnic tiruri de artilerie.

Medicul Remiga a mai relatat că a continuat să aplice legislaţia ucraineană la începutul ocupaţiei, până când a fost suspendat de militari, pe 7 iunie. „Au desfăşurat o campanie de propagandă cu mesajul că Rusia e aici pentru totdeauna. Iar ofiţerii FSB ameninţau că dacă (familiile) nu primesc documente ruseşti vor avea probleme”, a spus el.

Pe parcursul ocupaţiei, numeroşi părinţi au amânat înregistrarea nou-născuţilor, mulţi dintre ei înregistrându-i ca cetăţeni ucraineni abia după sfârşitul ocupaţiei, a povestit Olena Klimenko, directoarea biroului regional de evidenţa persoanelor din Herson. Ea a menţionat însă că nu este clar câţi copii au primit cetăţenia rusă, întrucât au fost înregistraţi de oficiali ruşi şi cei ucraineni nu au cooperat cu aceştia.

Înainte de război, la clinica municipală din Herson se năşteau circa 1200 de bebeluşi pe an, dar în 2022 acest număr a scăzut la 489, a mai spus medicul Remiga, explicând că această scădere reflectă faptul că multe viitoare mame au plecat pentru a-şi aduce pe lume copiii în zone ale ţării controlate de ucraineni sau în străinătate.

Rusia a ocupat Hersonul timp de opt luni în 2022, soldaţii ucraineni recapturându-l în noiembrie. Mulţi locuitori s-au întors, dar oraşul este în mare parte un oraş-fantomă, menţionează Reuters.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri