Live

Papa Francisc neagă că intenționează să demisioneze în viitorul apropiat (Reuters)

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc a glumit pe seama durerilor la genunchi, care l-au determinat să apară pentru prima dată în public în scaun cu rotile. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc dezminte informaţiile potrivit cărora intenţionează să demisioneze în viitorul apropiat. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Reuters, el a spus că este pe punctul să viziteze Canada luna aceasta şi că speră să poată merge la Moscova şi Kiev cât mai curând posibil după aceea.

Papa Francisc a negat zvonurile că ar fi avut cancer. El a glumit că medicii săi "nu i-au spus nimic despre asta" şi a oferit pentru prima dată detalii despre afecţiunea la genunchi, care l-a împiedicat să îşi îndeplinească unele atribuţii.

În presă au circulat zvonuri că o serie de evenimente de la sfârşitul lunii august, inclusiv întâlniri cu cardinalii din întreaga lume pentru a discuta despre o nouă constituţie a Vaticanului, o ceremonie de introducere a noilor cardinali şi o vizită în oraşul italian L'Aquila, ar putea prefigura anunţul demisiei.

L’Aquila este asociat cu Papa Celestin al V-lea, care a demisionat în 1294. Papa Benedict al XVI-lea a vizitat oraşul cu patru ani înainte de a demisiona în 2013, primul papă care a procedat astfel în decurs de aproximativ 600 de ani.

"Toate aceste coincidenţe i-au făcut pe unii să creadă că aceeaşi «liturghie» se va întâmpla. Dar nu mi-a trecut niciodată prin minte (n.r. ideea de a demisiona). Pentru moment nu. Serios!", a afirmat papa. Cu toate acestea, Francisc a spus că ar putea demisiona într-o zi dacă sănătatea precară nu i-ar permite să conducă Biserica - situaţie care fusese aproape de neconceput înainte de Benedict al XVI-lea. Întrebat când crede că această situaţie ar putea avea loc, el a răspus: "Nu ştim. Dumnezeu ne va spune".

Interviul a avut loc în ziua în care urma să plece în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud, o călătorie pe care a trebuit să o anuleze, deoarece medicii au spus că ar putea fi nevoit să rateze şi o călătorie în Canada în perioada 24-30 iulie, dacă nu este de acord să facă încă 20 de zile de terapie şi pentru genunchiul drept.

El a spus că decizia de a anula călătoria în Africa i-a cauzat ”multe suferinţe”, în special pentru că dorea să promoveze pacea în ambele ţări.

Francisc s-a sprijinit într-un baston la intrarea în camera de recepţie de la parterul casei de oaspeţi Santa Marta în care locuieşte de când ocupă scaun papal, evitând apartamentul papal din Palatul Apostolic folosit de predecesorii săi. Întrebat cum se simte, papa a glumit: "Sunt încă în viaţă!".

El a oferit detalii despre boala sa pentru prima dată în public, spunând că a suferit "o mică fractură" la genunchi când a făcut un pas greşit în timp ce un ligament era inflamat. "Sunt bine, mă însănătoşesc treptat", a precizat suveranul pontif.

Va merge Papa la Moscova?

Papa a respins zvonurile că s-ar fi descoperit că are cancer, în urmă cu un an, când a fost operat pentru a i se îndepărta o parte din colon din cauza diverticulitei, o afecţiune comună la vârstnici.

Papa a vorbit şi despre posibile vizite la Moscova şi Kiev, subliniind că au existat contacte între secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. "Mi-ar plăcea să merg (în Ucraina) şi am vrut să merg mai întâi la Moscova. Am făcut schimb de mesaje despre asta pentru că mă gândeam că dacă preşedintele rus mi-ar oferi o mică fereastră pentru a servi cauza păcii... Şi acum este posibil, după ce mă întorc din Canada, este posibil să reuşesc să merg în Ucraina. Întâi plănuiesc să merg în Rusia pentru a încerca să ajut într-un fel, dar aş vrea să merg în ambele capitale", a menţionat el.

Papa Francisc, despre decizia Curții Supreme din SUA privind avortul

Întrebat despre hotărârea Curţii Supreme din SUA care anulează dreptul la avort, Papa Francis a spus că respectă decizia, dar nu are suficiente informaţii pentru a vorbi din punct de vedere juridic.

Cu toate acestea, suveranul pontif a condamnat ferm avortul, pe care l-a comparat cu "angajarea unui asasin". "Întreb: este legitim, este corect, să elimine o viaţă umană pentru a rezolva o problemă?", a declarat el.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Partenerii noștri