Live

Papa Francisc compară invazia rusă în Ucraina cu operațiunea naziștilor de exterminare a evreilor: Istoria se repetă

Data publicării:
Papa Francisc Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a făcut, miercuri, cea mai dură comparație de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Suveranul Pontif a comparat războiul dus de Rusia în Ucraina cu planul naziștilor de exterminare a evreilor din cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Agerpres care citează agenţia de presă ANSA.

''În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, această operaţiune a condus la exterminarea a aproape două milioane de persoane, majoritatea de origine evreiască. Fie ca amintirea acestui eveniment oribil să dea naştere unor decizii şi acţiuni pentru pace. Istoria se repetă. Vedem ce se întâmplă acum în Ucraina. Să ne rugăm pentru pace'', a spus suveranul pontif.

Implementarea 'operaţiunii Reinhardt' în 1942 şi 1943 în taberele de exterminare de la Belzec, Sobibor şi Treblinka a dus la uciderea a circa 1,7 milioane de evrei şi a unui număr necunoscut de polonezi, romi şi prizonieri de război sovietici.

Rusia a declanşat în 24 februarie o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri