Pagerele folosite în atacul din Liban au fost fabricate în Ungaria, susține compania taiwaneză despre care s-a spus că le-ar fi produs
O companie din Ungaria a fabricat pagerele utilizate în atacul din Liban, pe care Hezbollah îl pune pe seama Israelului și în care nouă persoane au murit și alte aproximativ 3.000 au fost rănite, a susținut Gold Apollo, compania taiwaneză despre care se spune că ar fi produs dispozitivele, relatează The Guardian și Times of Israel.
Producătorul taiwanez de pagere a afirmat că acele dispozitive care au explodat au fost produse de o companie din Ungaria, în timp ce Hezbollah a acuzat Israelul și a promis atacuri de răzbunare. Astfel, fondatorul companiei Hsu Ching-Kuang a declarat, miercuri, că Gold Apollo și-a autorizat marca pe pagerele care au explodat în Liban și Siria, dar că o altă companie cu sediul în Budapesta le-a fabricat.
Pagerul AR-924 folosit de militanți a fost fabricat de BAC Consulting KFT, cu sediul în capitala Ungariei. „În conformitate cu acordul de cooperare, autorizăm BAC să utilizeze marca noastră comercială pentru vânzarea produselor în regiunile desemnate, dar proiectarea și fabricarea produselor sunt exclusiv responsabilitatea BAC”, a precizat compania taiwaneză, într-o declarație de presă.
Potrivit estimărilor, mii de pagere au fost detonate de la distanță și simultan în tot Libanul, ucigând cel puțin nouă persoane și rănind aproape 3.000 marți. Ministrul sănătății din Liban, Firass Abiad, a spus că o fetiță se numără printre morți și că peste 200 de persoane au suferit răni critice.
Hezbollah a acuzat Israelul că se află în spatele exploziilor și a declarat că va primi „pedeapsa cuvenită”, adăugând că desfășoară o „anchetă de securitate” asupra cauzelor exploziilor. Ministrul libanez al informațiilor, Ziad Makary, a condamnat atacul ca fiind o „agresiune israeliană”.
Armata israeliană nu a comentat direct exploziile, dar a declarat că a fost făcută o evaluare „axată pe pregătirea atât în atac, cât și în apărare pe toate fronturile” de către comandanții săi.
Imagini ale pagerelor au apărut după atac, cu autocolante pe spate care păreau să fie conforme cu pagerele produse de compania taiwaneză Gold Apollo, conform unei analize realizate de Reuters.
Producătorul pagerelor avea drept de folosire asupra mărcii Gold Apollo
Miercuri, fondatorul companiei, Hsu Ching-Kuang, a negat că ar fi produs pagerele, spunând că acestea au fost fabricate de o companie din Europa care avea dreptul de a folosi marca sa. „Produsul nu era al nostru. Doar că avea marca noastră pe el”, a spus el. „Suntem o companie responsabilă. Este foarte jenant”, a adăugat acesta.
Exploziile par să fi exploatat pagerele cu o tehnnologie redusă pe care Hezbollah le-a utilizat pentru a preveni asasinatele țintite ale membrilor săi, care ar putea fi urmăriți prin semnalele telefoanelor mobile. Printre răniții din atac se numără și ambasadorul Iranului la Beirut, Mojtaba Amani, conform rapoartelor.
O sursă din Hezbollah a spus că ei cred că atacul a fost un răspuns la o presupusă tentativă de asasinare de către miliția șiită a unui fost oficial de vârf din apărarea israeliană, dezvăluită marți de agenția de securitate israeliană Shin Bet.
Spitalele din întreaga țară au fost copleșite de un aflux de pacienți, iar un spital de campanie a fost înființat în orașul sudic Tiro pentru a-i îngriji pe răniți. Sirenele ambulanțelor s-au auzit constant în capitala Libanului mai mult de trei ore după atacul inițial.
Atacul survine în timp ce oficialii americani încearcă să detensioneze conflictele dintre cele două părți și rămân îngrijorați că prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, ar putea ordona o invazie terestră a Libanului. Atacul a avut loc la câteva ore după ce Israelul a anunțat că își extinde obiectivele în războiul declanșat de atacurile Hamas din 7 octombrie pentru a include lupta împotriva Hezbollah de-a lungul graniței cu Libanul.
Hezbollah a confirmat, într-o declarație anterioară, că printre morți se numără cel puțin doi dintre luptătorii săi și o fetiță. Mai târziu, mass-media a relatat că fiul deputatului Hezbollah Ali Ammar a murit și el în explozii.
Pagerele au explodat în sudul Libanului, în suburbiile sudice ale Beirutului cunoscute sub numele de Dahiyeh și în Valea Bekaa din est – toate fiind fortărețe ale Hezbollah.
„Cea mai mare breșă de securitate” de la izbucnirea conflictului din Gaza
Un oficial Hezbollah, vorbind sub protecția anonimatului, a declarat că detonarea a fost „cea mai mare breșă de securitate” a grupului de la izbucnirea conflictului din Gaza pe 7 octombrie, când Hamas a lansat atacuri în sudul Israelului, ucigând 1.200 de persoane și luând în jur de 250 de ostatici.
Jonathan Panikoff, fostul ofițer adjunct de informații naționale al guvernului american pentru Orientul Mijlociu, a declarat: „Aceasta ar fi cu ușurință cea mai mare eșec de contrainformații pe care Hezbollah l-a avut în decenii”.
Atacul aparent de sabotaj vine ca urmare a unor luni de asasinate țintite de către Israel împotriva liderilor seniori ai Hezbollah și a escaladat tensiunile dintre Israel și Hezbollah. O calmare aparentă a predominat în ultimele trei săptămâni, când ambele părți păreau să se retragă dintr-un război regional ce părea iminent, după un răspuns limitat al Hezbollah la sfârșitul lunii august la asasinarea de către Israel a comandantului său militar de vârf, Fuad Shukur, la Beirut.
Atacul amenință, de asemenea, să zădărnicească eforturile SUA de a împiedica Iranul, care sprijină miliția șiită libaneză, să riposteze împotriva Israelului pentru atentatul din iulie de la Teheran care l-a ucis liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a spus că este „prea devreme pentru a spune” cum va afecta acest atac discuțiile despre încetarea focului în Gaza. El a declarat că Statele Unite nu sunt implicate și nu știe cine este responsabil.
Hamas a descris atacul ca pe o „escaladare” care va duce la înfrângerea Israelului.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News