Live

„Păcat, Vladimire. Ți-ai făcut-o cu mâna ta.” Hillary Clinton l-a ironizat pe Putin în legătură cu extinderea NATO

Data publicării:
„Noi am spus dintotdeauna: oamenii nu sunt forţaţi să adere la NATO. Oamenii aleg şi vor să se alăture NATO”, a spus Hillary Clinton. Foto: Profimedia Images

Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, l-a ironizat marți pe președintele rus Vladimir Putin în legătură cu extinderea NATO, spunând: „Păcat, Vladimire. Ți-ai făcut-o cu mâna ta”, informează Reuters.

Clinton s-a întors la Departamentul de Stat cu ocazia prezentării portretului ei oficial și s-a folosit de această ocazie pentru a-și arăta disprețul față de politicile fostului președinte american Donald Trump, care a învins-o în alegerile din 2016.

Capacitatea Statelor Unite de a obține sprijin pentru Ucraina pentru a face față invaziei ruse a fost afectată de timpul petrecut la Casa Albă de Trump, din cauza căruia relațiile Americii cu aliații săi s-au răcit, potrivit lui Clinton.

„Oamenii s-ar putea să se fi îndoit de asta pentru că am distrus atât de multe relații cu aliaţii şi prietenii noştri”, le-a spus Clinton unor actuali şi foşti oficiali americani adunați în sala Benjamin Franklin a Departamentului de Stat al SUA.

„Restabilirea unei politici externe care aduce oamenii alături de noi, şi nu îi îndepărtează, ar fi fost considerată extrem de dificilă. Şi într-adevăr a fost, dar s-a realizat”, a adăugat ea, mulţumindu-i secretarului de stat Antony Blinken pentru că „a ajutat la reconsolidarea poziţiei Americii”.

Hillary Clinton a ținut discursul în cadrul evenimentului de prezentare a portretului ei oficial de la Departamentul de Stat al SUA. Foto: Profimedia Images

Clinton a spus că preşedintele democrat Joe Biden a urmat multe dintre priorităţile administraţiei Obama, în care ea a fost şefa diplomaţiei şi el a fost vicepreşedinte al lui Barack Obama.

„Apărarea democraţiei în Ucraina, extinderea NATO – ca o paranteză: Păcat, Vladimir. Tu ți-ai făcut-o cu mâna ta”, a spus ea, provocând râsete şi aplauze. „Noi am spus dintotdeauna: oamenii nu sunt forţaţi să adere la NATO. Oamenii aleg şi vor să se alăture NATO”, a adăugat ea.

Clinton a vorbit despre priorităţile comune ale lui Biden şi Obama: „extinderea NATO, înfruntarea agresiunii ruseşti şi gestionarea provocărilor venite din partea Chinei”.

Kremlinul a ripostat miercuri la adresa fostului secretar de stat al SUA, în urma remarcii la adresa lui Putin, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova îşi aminteşte de gafa din 2009, când un buton simbolic conceput pentru a marca o „resetare” a relaţiilor dintre SUA şi Rusia a fost etichetat în schimb drept „supraîncărcare” în limba rusă.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri