Live

Orban amenință din nou Ucraina: Ungaria nu o va mai sprijini deloc până nu „restaurează” drepturile minorității maghiare

Data publicării:
Viktor Orban, premierul guvernului Ungariei. Foto: Profimedia Images

Viktor Orban a anunțat că Ungaria nu va mai sprijini Ucraina pe nicio problemă din relațiile internaționale până ce guvernul de la Kiev nu va restaura „vechile drepturi ale etnicilor maghiari de pe teritoriul său”, scrie The Guardian. Premierul ungar a făcut afirmația în parlamentul de la Budapesta.

Nu este prima oară când Orban intră într-o confruntare verbală cu Ucraina în ce privește drepturile minorității maghiare din această țară.

În jur de 150.000 de maghiar locuiesc în Ucraina, iar guvernul ungar spune că cel de la Kiev acționează pentru restrângerea drepturilor acestora de a-și folosi limba nativă, mai ales în educație.

În 2017, Ucraina a adoptat o lege prin care limitează folosirea limbilor minoritare în școli.

AFP a scris, în trecut, conform The Guardian, că reformele respective au forțat școlile cu predare în limba rusă și în limbile altor minorități să facă schimbarea. În același timp, a obligat magazinele, restaurantele și serviciile să vorbească cu clienții în ucraineană, cu excepția cazurilor în care clienții cereau să vorbească în altă limbă.

De asemenea, a fost reglementată folosirea limbii în spații de cultură, astfel încât limbi altele decât ucraineană nu puteau fi folosite în teatre decât în cazuri de „necesitate artistică”.

Oficialii de la Kiev au argumentat pentru lege spunând că inițiativa are menirea de a revitaliza o limbă națională care a fost subjugată constant, mai întâi în timpul Imperiului Rus și apoi în timpul Uniunii Sovietice.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri