Live

ONU încearcă să „revigoreze” acordul cerealelor din Marea Neagră. Guterres i-a trimis lui Lavrov un set de propuneri: „Avem soluții”

Data actualizării: Data publicării:
Acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră a fost menit să combată o criză alimentară globală. Foto: Profimedia Images

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat, joi, că i-a trimis ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, „un set de propuneri concrete”, menite să revigoreze acordul care a permis exportul în siguranţă de cereale ucrainene pe Marea Neagră, relatează Reuters.

Rusia a renunţat la acest acord în iulie - la un an după ce a fost negociat de ONU şi Turcia - plângându-se că propriile exporturi de cereale şi îngrăşăminte se confruntă cu obstacole din cauza sancţiunilor şi că oricum nu ajung suficiente cereale ucrainene în ţările care au cu adevărat nevoie de ele.

„Cred că am prezentat o propunere care ar putea fi baza pentru o reînnoire, dar o reînnoire care trebuie să fie stabilă. Nu putem avea o iniţiativă la Marea Neagră care să treacă din criză în criză, din suspendare în suspendare. Trebuie să avem ceva care să funcţioneze şi care să funcţioneze în beneficiul tuturor”, a punctat el.

Un diplomat rus, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat pentru Reuters că „nu există nicio revelaţie” în scrisoarea lui Guterres către Lavrov şi că aceasta nu face decât „rezumatul unor idei anterioare ale ONU, care nu au mers”.

Lavrov spune că Rusia nu vede niciun semn că va primi garanțiile care îi vor permite să reia acordul

La rândul său, Lavrov a declarat, joi, după ce s-a întâlnit cu ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, la Moscova, că Rusia nu vede niciun semn că va primi garanţiile care îi vor permite să reia acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră.

Scrisoarea lui Guterres vine înainte de o întâlnire între preşedintele rus ,Vladimir Putin, şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. Două surse turceşti au declarat, pentru Reuters, că cei doi se vor întâlni luni şi vor discuta, în principal, despre exporturile de cereale pe Marea Neagră.

Rusia spune că dacă vor fi îndeplinite cererile de îmbunătăţire a propriilor exporturi de cereale şi îngrăşăminte, va lua în considerare reluarea acordului de la Marea Neagră. Una dintre principalele cereri ale Moscovei este ca Banca Agricolă Rusă să fie reconectată la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, de la care UE a deconectat-o în iunie 2022.

Deşi exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu fac propriu-zis obiectul sancţiunilor occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina, Moscova spune că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările îi împiedică transporturile.

„Avem câteva soluţii concrete care permit un acces mai eficient al alimentelor şi îngrăşămintelor ruseşti pe pieţele globale la preţuri adecvate. Cred că, lucrând serios, putem avea o soluţie pozitivă pentru toată lumea”, a declarat Guterres. 

Acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră a fost menit să combată o criză alimentară globală care, potrivit Naţiunilor Unite, a fost agravată de invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Partenerii noștri