OMS: Decesul pacientului din Mexic nu poate fi atribuit gripei aviare H5N2, ci unor cauze „multifactoriale”
Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat vineri că recentul deces al unui pacient dintr-un spital din Mexic nu poate fi atribuit gripei aviare H5N2, ci unor cauze "multifactoriale", transmite EFE.
"Este important de precizat că decesul a fost multifactorial, nefiind atribuibil virusului H5N2", a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a reamintit că pacientul, care a ajuns la spital după ce a acuzat simptome timp de mai multe săptămâni, a murit în aceeaşi zi în care a fost examinat la unitatea sanitară (24 aprilie), fiind testat ulterior pozitiv la virusul H5N2, scrie Agerpres.
Acesta este primul caz uman de infecţie cu subtipul H5N2 al virusului gripei aviare. Alte subtipuri de gripă aviară, cum ar fi H5N1, au fost diagnosticate la oameni în mai multe ţări în ultimele două decenii (aproape 900 de cazuri, dintre care jumătate mortale).
Purtătorul de cuvânt al OMS a subliniat că ancheta deschisă în acest caz este în curs de desfăşurare, însă nu a confirmat dacă aceasta va conduce la o reevaluare a situaţiei la nivel global în ceea ce priveşte gripa aviară. Pentru moment, organizaţia consideră că riscul sanitar asociat acestei boli este scăzut, în pofida creşterii numărului de focare la păsări şi mamifere, notează EFE.
OMS a raportat cazul din Mexic miercuri, 5 iunie. Ziua următoare, guvernul mexican a negat orice legătură directă dintre decesul pacientului şi gripa aviară, acuzând agenţia sanitară că a emis un comunicat "destul de prost", după spusele ministrului Sănătăţii, Jorge Alcocer. "Pot sublinia că acest comunicat emis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este destul de prost, deoarece vorbeşte despre un caz mortal, ceea ce nu a fost aşa; a murit din altă cauză şi fără a fi luată o decizie, şi doar marginal, spune că riscul în acest caz este redus", a declarat Jorge Alcocer.
OMS a indicat într-un buletin epidemiologic emis miercuri că "acesta este primul caz uman de infecţie confirmat de laborator cu virusul gripal A(H5N2)".
Tulpina H5N2 este diferită de cea (H5N1) legată de actuala epidemie înregistrată la vaci în Statele Unite şi pentru care au fost raportate trei cazuri la oameni.
Pacientul a prezentat febră, dificultăţi de respiraţie, diaree, greaţă şi stare generală de rău pe 17 aprilie, a indicat OMS, care a fost sesizată în legătură cu acest caz pe 23 mai.
Persoana nu a avut "niciun contact" cunoscut cu păsări de curte sau alte animale, dar avea deja numeroase probleme de sănătate, a subliniat miercuri OMS.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News