Live

Olanda reintroduce restricţii, după creșterea majoră a cazurilor de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Olanda reintroduce restricţii FOTO: Getty Images

Olanda reintroduce restricţii asupra funcţionării cluburilor de noapte, restaurantelor şi festivalurilor de muzică, la numai două săptămâni după ce aceste măsuri fuseseră ridicate, în urma creşterii accelerae a cazurilor de COVID-19, mai ales în rândul tinerilor.

Premierul Mark Rutte a precizat că restricţiile se aplică de sâmbătă şi vor rămâne în vigoare până pe 14 august.

Preocupante sunt în special focarele pornite din discoteci şi creşterea infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului, factori care au contribuit la creşterea infectărilor.

Ţară cu circa 17 milioane de locuitori, Olanda a înregistrat în ultimele 24 de ore circa 5.500 de noi cazuri de COVID-19, după ce cu o săptămână în urmă se înregistrau 700-800 de cazuri pe zi, scrie Agerpres.

Numai într-o discotecă din localitatea Enschede cel puţin 200 de persoane s-au infectat într-o singură noapte, iar la primul festival organizat după lockdown-ul din pandemie, pe 2 şi 3 iulie, cel puţin 12 participanţi au intrat deja infectaţi şi nu se ştie câte ale persoane au infectat la rândul lor dintre cele circa 10.000 care au trecut pe acolo în fiecare zi.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea tinerei a cărei viață a început abia după ce i s-a permis să moară. S-a răzgândit în ultima clipă înainte să fie eutanasiată

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. „Nu mai este de actualitate”, spun organizatorii

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Olandezii care au scos din Dunăre epava ucraineană Rostock acum 20 de ani au cerut blocarea accesului României în OCDE

Partenerii noștri