Olaf Scholz spune că Germania are nevoie de o recrutare militară puternică
Germania trebuie să găsească modalităţi de a-i convinge pe oameni să se înscrie pentru o carieră militară, a declarat marţi cancelarul Olaf Scholz, în timp ce ţara sa, în faţa tensiunilor cu Rusia, analizează recrutarea ca o posibilă modalitate de a-şi spori apărarea, relatează Reuters.
„În cele din urmă, este vorba despre cum putem convinge suficiente femei şi bărbaţi să lucreze în Bundeswehr şi să îşi găsească un loc de muncă acolo”, a declarat Scholz în timpul unei vizite în Suedia, ţară care a reintrodus conscripţia în 2017, după anexarea Crimeei de către Rusia.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, membru al partidului social-democrat al lui Scholz, a însărcinat ministerul său cu explorarea unor potenţiale modele pentru conscripţia militară.
În Suedia, între 5.000 şi 6.000 de tineri, bărbaţi şi femei, sunt selectaţi pentru recrutare în fiecare an, dar guvernul doreşte să crească acest număr la 10.000, ceea ce ar însemna că aproximativ unu din 10 tineri va trebui să facă pregătirea de bază.
Războiul din Ucraina a provocat dezbateri în Germania cu privire la reintroducerea sistemului, în condiţiile în care forţele armate ale Bundeswehr-ului se confruntă cu scăderea numărului de trupe într-un moment în care Berlinul a promis o creştere fără precedent a apărării naţionale.
Germania nu a mai avut recrutare din 2011, notează Reuters, citată de News.ro.
Creştin-democraţii (CDU), principalul partid de opoziţie din Germania, s-au angajat să reintroducă serviciul militar obligatoriu, dacă va câştiga alegerile naţionale de anul viitor.
Pistorius, al cărui minister nu a prezentat încă documentul cu modelele propuse, a descris anterior sistemul suedez ca fiind un model de urmat. Suedia pregăteşte recruţi, dar foloseşte doar atâţia voluntari câţi are nevoie armata profesionistă.
„Nicio ţară nu are un model perfect şi toată lumea respectă diferite ţări care folosesc modele diferite, dintr-o serie de considerente istorice”, a declarat premierul suedez Ulf Kristersson după discuţiile cu Scholz. „Cred că, pentru noi, acest model funcţionează bine”, a comentat el.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News