Live

„O zi bună pentru pacea mondială”: Joe Biden a semnat proiectul de lege cu pachetul de ajutor pentru Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Joe Biden, președintele SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Joe Biden a semnat miercuri proiectul de lege cu pachetul de ajutor, adoptat de Senat marți seara târziu, în valoare totală de 95 de miliarde de dolari, care include un ajutor de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 26 de miliarde de dolari pentru Israel și 8 miliarde de dolari pentru Indo-Pacific. Pachetul include, de asemenea, un proiect de lege care ar putea duce în cele din urmă la interzicerea TikTok în Statele Unite, oferind companiei-mamă chineză ByteDance aproximativ nouă luni pentru a vinde platforma, altfel va fi interzisă din magazinele de aplicații din Statele Unite.

Purtând pe costum un ac cu steagurile Americii și Ucrainei, Joe Biden a susținut un discurs de la Casa Albă, după ce a semnat proiectul de lege cu planul de ajutor, miercuri. Președintele SUA a spus că este o „zi bună pentru America, o zi bună pentru Ucraina și o zi bună pentru pacea mondială”.

Pachetul de ajutor, a spus Biden, „va face America mai sigură. Va face lumea mai sigură. Și continuă supremația Americii ca lider în lume.”

Semnarea pachetului de ajutor a fost punctul culminant a lunilor de negocieri tensionate în Congres, lobby personal din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și o scindare în partea republicană a Camerei care continuă să amenințe poziția de conducere a președintelui Mike Johnson. Conservatorii s-au opus finanțării suplimentare de către SUA a Kievului și au amenințat că îl vor înlătura pe Johnson din cauza gestionării negocierilor, scrie CNN

Biden a petrecut luni de zile făcând lobby ca Johnson să meargă mai departe cu ajutorul Ucrainei, apelând la înalți oficiali ai administrației și la directorul CIA, Bill Burns, să susțină Ucraina și democrația în Europa și în întreaga lume.

La începutul acestui an, Biden și-a semnalat intențiile de a face concesii semnificative legate de imigrație, dacă Congresul ar merge mai departe cu proiectul de lege privind acest pachet de ajutor. Republicanii din Congres au cerut acele concesii, dar s-au retras din această problemă după ce fostul președinte Donald Trump s-a opus în a-i permite lui Biden să pretindă o victorie într-o problemă pe care Trump speră să o speculeze în campania electorală.

Biden a recunoscut drumul anevoios pe care l-a avut acest proiect de lege, în discursul de miercuri.  

„A fost o cale dificilă”, a spus Biden. „Ar fi trebuit să fie mai ușor. Ar fi trebuit să ajungă acolo mai devreme. Dar, în cele din urmă, am făcut ceea ce face America întotdeauna: ne-am ridicat la timp, ne-am unit. Am dus misiunea la capăt.”

Cele mai multe din remarcile sale în discursul de miercuri au făcut referire la ajutorul Ucrainei. Biden a remarcat că Rusia „este responsabilă pentru o campanie brutală împotriva Ucrainei”.

„Au ucis zeci de mii de ucraineni”, a spus Biden, „au bombardat spitale... grădinițe, silozuri de cereale, au încercat să cufunde Ucraina într-o iarnă rece și întunecată”.

Dar ce nu a spus în discurs, scrie CNN, este ceva ce probabil va provoca și mai multe frustrări: Israelul a fost, de asemenea, acuzat că vizează spitalele din Gaza, că folosește foametea ca armă de război și că desfășoară o campanie militară imprecisă care a ucis zeci de mii de palestinieni, mulți dintre ei copii. Pachetul de ajutor include echipamente militare suplimentare în valoare de miliarde de dolari pentru israelieni.

Unii dintre democrații care au votat împotriva proiectului de lege au citat ajutorul Israelului drept motiv pentru care s-au opus.

Votul final în Senat a fost 79-18. Cincisprezece republicani au votat cu trei democrați împotriva proiectului de lege. Printre democrații care au votat împotriva proiectului de lege s-a numărat senatorul Bernie Sanders, care a petrecut timp cu Biden la începutul acestei săptămâni și a spus că este împotriva finanțării în continuare de către SUA a războiului Israelului din Gaza.

„Este suficient”, a spus Sanders într-o postare pe X, la scurt timp după adoptarea proiectului de lege. „Fără bani pentru mașina de război a lui [prim-ministrul israelian Benjamin] Netanyahu”.

Efectele proiectului de lege se vor simți cel mai rapid pe câmpurile de luptă din Ucraina, ai cărei soldați s-au confruntat cu deficit de muniție și pierderi pe front, în absența asistenței SUA în acest an.

Biden a spus că transporturile de provizii militare către Ucraina vor începe „în următoarele câteva ore” și vor include echipamente de apărare aeriană și muniții pentru sisteme de artilerie și rachete, împreună cu vehicule blindate.

Pentagonul a anunțat că un pachet de ajutor de 1 miliard de dolari va merge în Ucraina, la doar câteva clipe după ce Biden a semnat proiectul de lege.

Printre capabilitățile incluse în noul pachet se numără muniția pentru sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), rachete de artilerie, rachete de apărare aeriană RIM-7 și AIM-9M, vehicule de luptă pentru infanterie Bradley, rachete antiaeriene Stinger și multe altele. Include, de asemenea, diverse vehicule logistice și tactice, sisteme antiblindare, muniții de antrenament și piese de schimb și muniție pentru arme de calibru mic, inclusiv cartușe de calibru .50 pentru a contracara dronele.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Isteria dronelor din SUA. Joe Biden încearcă să-i liniștească pe americani: „Nu e niciun sentiment de pericol”

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Partenerii noștri