Live

O vulpe s-a "infiltrat" în Parlamentul Marii Britanii și s-a plimbat pe la patru etaje până să fie prinsă VIDEO

Data publicării:

O vulpe s-a "infiltrat" în Parlamentul Regatului Unit joi seară, iar poliția a reușit cu greu să prindă animalul, după ce se plimbase pe patru etaje ale clădirii, informează CNN.

 

 

Vulpea a urcat pe scările rulante și și-a făcut nevoile în fața unui birou, iar mai mulți parlamentari aflați în clădire au transmis pe Twitter mesaje legate de prezența vulpii.

Kerry McCarthy, un parlamentar din Partidul Laburist, a scris pe Twitter că vulpea și-a făcut nevoile în fața biroului ei aflat la etajul doi al clădirii.

 

 

Poliția a intervenit și a încercat să captureze vulpea, care urcase deja la al treilea etaj.

 

 

Clădirea Parlamentului britanic s-a confruntat cu numeroase invazii de șoareci și șobolani, iar Alison Thewliss din Partidul Național Scoțian, a scris pe Twitter că dacă vulpea ar fi dispusă să mănânce șoarecii și șobolanii din clădire prezența ei s-ar putea să fie benefică.

Animalul a fost prins până la urmă și scos din clădire într-o cutie.

 

 

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Intervenție de 8 ore pentru salvarea unui câine blocat într-o vizuină sub fundația unei case

Vulpea era cel mai bun prieten al omului în trecut. Descoperirea inedită făcută de oamenii de știință

Zeci de căprioare moarte și cadavrele altor animale sălbatice au fost găsite pe un câmp din Timiș și Arad. Este al doilea caz recent

O vulpe și-a făcut culcuș pe terasa unei familii din Jibou. Oamenii au cerut ajutorul autorităților

Partenerii noștri