Live

O tânără a orbit după ce a băut un cocktail pe insula Zakynthos. Ce conținea băutura periculoasă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: BBC News

O tânără din Marea Britanie a orbit și a intrat în insuficiență renală după ce a băut un cocktail în orașul Zante, de pe insula grecească Zakynthos, în august 2016, scrie BBC News.

Hannah Powell, în vârstă de 23 de ani, a băut un cocktail cu votcă amestecată cu metanol. La scurt timp, fata a început să se simtă epuizată și să verse. Ea și-a dat seama că e ceva în neregulă abia când s-a trezit în camera de hotel și a crezut că erau stinse luminile.

„Am sugerat să dăm draperiile la o parte, iar prietenii mei mi-au spus că erau deja deschise. Nu mi-am dat seama ce se întâmpla. Am crezut că ei glumesc, așa că m-am ridicat să aprind luminile. Apoi am început să mă panichez, pentru că lumina era aprinsă, iar eu nu mai vedeam nimic”, a povestit britanica.

Hannah a fost transportată de urgență la un spital din Zante, apoi dusă la un spital de pe continent. Fata era confuză și delira, așa că a crezut că a fost răpită.

„Nu înțelegeam de ce nu văd. Am crezut că aveam ceva pe ochi, pe cap. Am vorbit la telefon cu tata și mi-a spus să nu îmi fac griji. Îmi amintesc că țineam strâns telefonul în mână, de frică să nu mi-l ia”, adaugă ea.

Analizele din spital au confirmat faptul că Hannah se intoxicase cu metanol, după ce consumase votcă amestecată cu substanța toxică. Prietenii ei băuseră același cocktail, însă au suferit doar crampe stomacale, dar fără efecte pe termen lung.

„Aparent, mafia locală prepară acest amestec și îl vinde ieftin în baruri. Iar localurile își fac stocul din el. Îl pun în sticle originale, așa că nu ai cum să îți dai seama. Iar cei din baruri îl folosesc în cantități mai mici, pentru că e mai puternic la gust. Însă este atât de periculos”, explică Hannah.

Tânăra a revenit acasă, în Middlesborough, după câteva săptămâni și a trebuit să se obișnuiască să trăiască oarbă. În plus, timp de 18 luni a făcut dializă, pentru că avea insuficiență renală, până când mama ei i-a donat un rinichi.

Acum, Hannah și-a recăpătat puțin vederea, însă vede totul foarte încețoșat. La trei ani după incident, tânăra este nemulțumită că nimeni nu a fost pedepsit pentru ce i s-a întâmplat.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a crezut că a comandat un cocktail de 19 lire sterline, dar când a venit nota era să facă atac de cord. Ce comandase, de fapt

Un „cocktail” toxic, depistat în părul senatorilor francezi

Votca rusească a fost retrasă de pe rafturile magazinelor din Finlanda

Dincolo de coronavirus, în Rusia se mai duce o bătălie nesfârșită: „Poți vedea și pe străzi”

Partenerii noștri