O tânără a murit în timp ce îşi făcea un selfie pentru a marca ridicarea restricţiilor de mişcare în Turcia
O tânără de 31 de ani din Kazahstan şi-a pierdut viaţa, duminică, după ce a căzut într-o prăpastie în Turcia. Femeia încerca să pozeze pentru un selfie când s-a produs tragedia, scrie The New York Post.
Olesia Suspitsina, în vârstă de 31 de ani, a ieşit să facă o drumeţie în parcul naţional Duden din Anatyla, pentru a marca ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi pentru pandemia de Covid-19.
La un moment-dat, tânăra a trecut dincolo de o bară de protecţie pentru a se urca pe o stâncă, cu intenția de a-și face un selfie spectaculos cu o cascadă pe fundal. În timp ce făcea poza, tânăra a alunecat pe iarbă şi a căzut într-o prăpastie adâncă de 35 de metri, scrie Mediafax.
Însoţitorul ei a anunţat autorităţile care au găsit trupul tinerei în pârâul de la baza stâncii de pe care a căzut.
Suspitsina, care a lucrat ca ghid de turism timp de cinci ani în regiune, a scris anterior într-o postare de acum privată pe Instagram: „Voi admira mereu frumuseţea naturii din Turcia. Acesta este paradisul meu”.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News