Live

O româncă a vrut să jefuiască un oficiu poștal din Italia. "Dați-mi banii sau vă dau foc!”

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

O femeie de 63 de ani din România a fost arestată, după ce a încercat să jefuiască un oficiu poștal din Italia. Românca s-a dus la unul dintre ghișee și a amenințat-o pe angajata poștei cu un cuțit: "Dați-mi banii sau vă dau foc!”. Câteva minute mai târziu, femeia a fost imobilizată de polițiștii chemați în ajutor. Românca spune că a recurs la acest gest din disperare, întrucât nu mai avea bani de chirie, scrie Torino Cronaca.

Incidentul a avut loc luni dimineață, la oficiul poștal din Caluso, regiunea Piemont, Italia. Femeia de 63 de ani, de origine română, a intrat în sediul poștei cu fața acoperită de o mască de protecție. S-a apropiat de unul dintre ghișee și, cu cuțitul în mână, a amenințat-o pe angajată: "Este un jaf, dați-mi banii sau dau foc biroului!".

Într-un moment de inspirație, scrie sursa citată, angajata i-a indicat româncei un alt ghișeu, spunându-i că acolo sunt, de fapt, banii. În tot acest timp, directorul oficiului poștal a reușit să se strecoare din clădire și să cheme polițiștii, a căror secție e în vecinătatea poștei.

Românca a fost imobilizată și dezarmată. În geanta ei, polițiștii au găsit două sticle cu benzină, cu care femeia ar fi vrut să dea foc oficiului poștal. Întrebată de ce a recurs la acest gest, românca a spus că are grave probleme financiare și că nu mai avea bani nici măcar să-și plătească chiria.

Pentru fapta ei, femeia a fost arestată și transferată la secția pentru femei a închisorii din Torino.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câștigătorul Festivalului de la San Remo: Olly, cu piesa „Balorda Nostalgia”

Inundații devastatoare în Italia, pe insula Elba. Zeci de oameni au fost salvați de autorități din mijlocul apelor

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Anunțul MAE

Patru tineri cu vârste între 17 şi 22 de ani, reţinuţi după ce au jefuit o sală de jocuri. Casiera a fost amenințată cu un cuţit

Partenerii noștri