O prostituată româncă a fost condamnată în Franța pentru că și-a otrăvit clientul
O tânără prostituată din România a fost condamnată la un an de închisoare cu executare pentru că a încercat să-și otrăvească unul dintre clienții cu care obișnuia să se vadă în mod regulat la Lyon. La una dintre întâlniri, femeia de 23 de ani i-a pus pastile în cafea și apoi i-a luat banii.
Tânăra trăia într-o rulotă și câștiga circa 10.000 de euro pe lună. Românca și-a dat seama că acest client fidel este prada ideală. L-a impresionat povestindu-i că are nevoie de bani pentru a-și ajuta mama din România, care trebuie să se opereze de inimă.
Atunci, clientul, trecut de 40 de ani, i-a dat 6.000 de euro, apoi a invitat-o la restaurant. La un moment dat, în timpul mesei, bărbatului i s-a făcut brusc rău, pierzându-și cunoștința.
Analizele au relevat că bărbatul ingerase un medicament pentru schizofrenie, incompatibil cu tratamentul anxiolitic pe care îl lua la acel moment, ceea ce i-ar fi putut fi fatal. Victima a stat patru zile în stare de inconștiență la spital, timp în care prostituata i-a făcut și o vizită acasă, însoțită de o complice, și i-a luat bunuri de valoare: 1.000 de euro bani lichizi, colecția de timbre, telefonul etc.
Anchetatorii au găsit-o pe prostituată după ADN-ul lăsat pe o ceașcă și un muc de țigară. La proces, ea a negat faptele și a dat vina pe complicea ei, dar a refuzat să-i divulge identitatea.
Procurorul ceruse o pedeapsă cu doi ani închisoare, dar judecătorii au considerat că 12 luni în spatele gratiilor e suficient.
După ce își va ispăși pedeapsa, românca va fi expulzată din Franța, scrie presa din Hexagon.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News