Live

O nouă breşă de securitate la Pentagon. Un inginer avea acces la comunicaţiile forţelor aeriene americane

Data publicării:
Foto: GettyImages

Pentagonul investighează o „compromitere critică” a comunicaţiilor în 17 facilităţi ale forţelor aeriene americane. Investigaţia Departamentului american al Apărării vine în urma unei informaţii primite de la un contractor al unei baze, potrivit căruia un inginer în vârstă de 48 de ani de la baza Arnold Air Force din Tennessee ar fi luat acasă diverse tehnologii radio guvernamentale, relatează The Guardian, care citează un articol publicat de Forbes.

De asemenea, anchetatorii au raportat că au găsit dovezi care indică faptul că inginerul percheziţionat ar fi avut posibil acces la comunicaţiile FBI, precum şi la agenţiile statului Tennessee, potrivit News.ro.

FBI lucrează alături de forţele aeriene la această investigaţie, potrivit publicaţiei.

Forbes nu a dezvăluit încă numele inginerului, întrucât acesta nu a fost pus sub acuzare. Cu toate acestea, publicaţia a relatat că, potrivit paginii sale de LinkedIn, inginerul are un istoric extins în domeniul securităţii cibernetice şi al comunicaţiilor radio.

„El susţine că a efectuat numeroase teste de securitate la baza aeriană Arnold, a îmbunătăţit protecţia comunicaţiilor radio de la faţa locului şi avea cunoştinţe despre criptarea folosită pentru datele guvernamentale”, a relatat Forbes.

Potrivit unui mandat de percheziţie obţinut de anchetatori şi analizat de Forbes, echipamentele pe care inginerul le-ar fi luat acasă costă aproape 90.000 de dolari.

De asemenea, atunci când agenţii i-au percheziţionat locuinţa, au descoperit că acesta avea „acces neautorizat de administrator” la tehnologia de radiocomunicaţii folosită de Air Education and Training Command (Comandamentul pentru Pregătire şi Antrenare a Forţelor Aeriene, AETC), care este unul dintre cele nouă comandamente majore ale forţelor aeriene, fapt care, la rândul său, afectează 17 instalaţii ale Departamentului Apărării.

Anchetatorii au găsit, de asemenea, un ecran de calculator deschis care arăta că inginerul rula un software de programare radio Motorola. Potrivit mandatului, softul „conţinea întregul sistem de comunicaţii al bazei Arnold Air Force Base (AAFB)”, a relatat Forbes.

Publicaţia mai scrie că, potrivit mandatului de percheziţie, un document care detaliază analiza criminalistică a tehnologiilor confiscate de la domiciliul inginerului arată că acesta avea un USB care conţinea „parole administrative şi chei electronice de sistem” pentru reţeaua radio AETC.

Printre alte obiecte confiscate se numărau stick-uri ce conţineau „fişiere de programare radio ale forţelor de ordine locale” şi „fişiere de programare radio Motorola”, care prezentau un banner de avertizare ce indica faptul că sunt proprietate guvernamentală. Fişierele de instalare care au fost recuperate în timpul percheziţiei se deschideau cu un pop-up „CONFIDENTIAL RESTRICTED”, potrivit Forbes.

Potrivit documentului judiciar consultat de Forbes, martorii şi colegii de muncă i-au informat pe anchetatori că inginerul ar fi „vândut aparate şi echipamente radio, lucra la ore ciudate, era arogant, minţea frecvent, avea un comportament inadecvat la locul de muncă - inclusiv hărţuire sexuală -, avea probleme financiare şi deţinea echipamente radio mobile terestre (de la baza aeriană Arnold)”. Un coleg l-a raportat de două ori din cauza unor "indicatori de ameninţare din interior", precum şi a posesiei neautorizate de echipamente ale forţelor aeriene, potrivit anchetatorilor.

Noul incident de securitate vine la doar trei luni după una dintre cele mai grave scurgeri de informaţii cu care s-au confruntat SUA în ultimii zece ani: Jack Teixeira, în vârstă de 21 de ani, membru al Gărzii Naţionale Aeriene, a fost arestat sub suspiciunea de a fi divulgat sute de documente ale Pentagonului. El a fost pus sub acuzare în temeiul Legii privind spionajul.

Într-o altă potenţială problemă de securitate cu care se confruntă guvernul american, The New York Times a relatat sâmbătă că administraţia Biden caută să depisteze un presupus malware chinezesc despre care crede că este ascuns în diverse instalaţii americane. Acest malware este o „bombă cu ceas” care ar putea permite Chinei să întrerupă sau să împiedice desfăşurările militare americane prin întreruperea energiei electrice, a apei şi a diferitelor canale de comunicare către bazele militare americane, potrivit unui oficial din Congres care a vorbit cu New York Times.

Mai mult de zece oficiali guvernamentali şi experţi au declarat că efortul guvernului de a depista şi a elimina malware-ul este „în curs de desfăşurare de ceva timp”, dar amploarea totală a prezenţei codului în diverse reţele rămâne necunoscută. Într-o declaraţie pentru The New York Times, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a declarat că administraţia Biden „lucrează fără încetare pentru a apăra Statele Unite de orice perturbare a infrastructurii critice, inclusiv prin coordonarea eforturilor inter-agenţii pentru a proteja sistemele de apă, conductele, sistemele feroviare şi de aviaţie, printre altele”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri