Live

O grupare rusă pro-Kiev îi îndeamnă pe mercenarii Wagner să treacă de partea Ucrainei și să răzbune moartea lui Prigojin

Data publicării:
Evgheni Prigojin. Foto: Profimedia Images

Un grup de militanţi ruşi care luptă de partea Ucrainei îi îndeamnă pe mercenarii Wagner să schimbe tabăra şi să li se alăture pentru a răzbuna moartea fondatorului Wagner, Evgheni Prigojin, şi a comandantului lor Dmitri Utkin, relatează Reuters.

Autoritatea aviatică rusă a transmis că Prigojin, Utkin şi alte opt persoane se aflau într-un avion privat care s-a prăbuşit miercuri, la nord de Moscova, fără a exista supravieţuitori.

„Acum vă confruntaţi cu o alegere serioasă: puteţi sta într-o boxă a Ministerului rus al Apărării şi puteţi servi drept câini de pază pentru executanţii comandanţilor voştri sau vă puteţi răzbuna”, a declarat comandantul Corpului Voluntarilor Ruşi Denis Kapustin, într-un mesaj video transmis joi seară.

„Pentru a vă răzbuna, trebuie să treceţi de partea Ucrainei”, a spus comandantul.

Accidentul aviatic s-a produs la două luni după ce Prigojin şi mercenarii săi din grupul Wagner au organizat o revoltă împotriva comandanţilor militari ruşi preluând controlul asupra unui oraş din sud, Rostov, şi au înaintat spre Moscova, înainte de a se întoarce după ce au ajuns la aproximativ 200 de kilometri distanţă de capitala rusă.

Rusia a deschis o investigaţie asupra prăbuşirii, dar este puţin probabil ca rezultatul acestuia să zguduie convingerea larg răspândită că Prigojin a fost ucis ca un act de răzbunare pentru organizarea revoltei, comentează Reuters.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Ucraina se confruntă cu o criză acută de combatanți. Cei nou-veniți sunt bătrâni, alcoolici sau bolnavi. „S-a ajuns la un nivel critic”

Partenerii noștri