Live

O femeie va fi judecată pentru crimă de război, după ce a permis ISIS să-i transforme fiul de 12 ani în copil soldat în Siria

Data actualizării: Data publicării:
Femeia este acuzată că a permis recrutarea şi apoi folosirea fiului său, pe atunci în vârstă de 12 ani, pe post de copil soldat. Foto: Profimedia Images

O femeie va fi judecată pentru crimă de război cu circumstanţe agravante şi încălcare a dreptului internaţional, fiind acuzată că şi-a împins fiul în braţele grupării Stat Islamic pentru a fi transformat într-un copil soldat în Siria, a anunţat, marţi, Parchetul din Suedia.

Plecată în Siria în 2013, această femeie de 49 de ani, a cărei naţionalitate nu a fost precizată, este acuzată că a permis recrutarea şi apoi folosirea fiului său, pe atunci în vârstă de 12 ani, pe post de copil soldat. Ea va fi judecată în Suedia, relatează AFP. 

Este prima procedură penală lansată în Suedia pentru o crimă de război legată de utilizarea unui copil soldat, potrivit ministerului public.

"Ea este suspectată că a făcut în aşa fel încât fiul ei să fie recrutat şi folosit în mod continuu în Siria, între 1 august 2013 şi 27 mai 2016, dată la care băiatul avea 15 ani, participând direct la ostilităţile derulate de grupuri armate, între care organizaţia teroristă Stat Islamic", a precizat parchetul într-un comunicat.

Copilul a murit în 2017 în circumstanţe care nu au fost precizate.

Potrivit elementelor anchetei, "în perioada în care trăia împreună cu ea, fiul a fost educat şi antrenat să participe la ostilităţi, a fost echipat cu material militar şi arme şi a fost folosit în luptă şi în scopuri de propagandă şi alte misiuni care făceau parte din efortul de război", a declarat procuroarea Reena Devgun, potrivit sursei citate de Agerpres.

Femei inculpată, revenită în Suedia în 2020, neagă acuzaţiile care i se aduc, scrie presa locală suedeză. La momentul plecării în Siria, acuzata şi-a luat cu ea cei cinci copii, potrivit televiziunii publice SVT.

Citește și: Peste 8.500 de copii folosiți ca soldați în conflicte armate anul trecut, iar alți aproape 2.700 au fost uciși. Raport ONU

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană vrea să accelereze deportarea migranţilor ilegali. „Există un impuls în acest moment”, spune premierul suedez

Trei bărbaţi şi o femeie ar fi fost implicaţi în plasarea unor dispozitive explozive în New Orleans. Bilanțul morților a ajuns la 15

Cine este atacatorul care a spulberat cu mașina o mulțime de oameni în New Orleans. Avea steagul Statului Islamic în mașină

Suedia începe vânătoarea de lupi pentru a reduce populația, stârnind critici privind protecția speciei vulnerabile

Partenerii noștri