Live

O fată de nouă ani a murit după ce s-a speriat de un ATV și a căzut de pe bicicletă

Data publicării:
masina de politie
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O fată de nouă ani a murit, luni, după ce a căzut cu bicicleta, pe un drum din localitatea Plopiş, în județul Sălaj, după ce s-a speriat de un ATV condus din sens opus de o tânără de 17 ani. Tânăra care conducea ATV-ul nu avea permis, iar vehiculul era neînmatriculat.

„Poliţiştii din Şimleu Silvaniei s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, constatând că, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, o minoră localnică de 9 ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe un drum pietruit, în pantă, s-a speriat de un vehicul de tip A.T.V. condus din sens opus, de o tânără de 17 ani, din Plopiş, s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma evenimentului rutier, minora de nouă ani a suferit multiple leziuni care i-au provocat decesul”, se arată, luni, într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din Şimleu Silvaniei au constatat că tânăra de 17 ani nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar vehiculul de tip ATV condus de aceasta era neînmatriculat.

Poliţiştii din Şimleu Silvaniei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier într-un dosar dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La 20 de ani, câștigă 3.500.000 € pe an și a cerut în căsătorie o femeie cu 9 ani mai mare. Un cuvânt a fost de ajuns

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil de 3 ani şi 8 luni a murit după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc din Giurgiu

Tutunul, o cauză majoră a deceselor evitabile. Ce a schimbat tratatul de reducere a fumatului în ultimii 20 de ani

Statueta „Ţărancă cu copil în braţe”, furată din Franţa în 2018, a fost găsită în România

„Nu am mai văzut aşa ceva”. O boală tropicală rară apărută după inundațiile din nord-estul Australiei se răspândește rapid

Partenerii noștri