O fată de 16 ani din Ucraina a fost prinsă în flagrant când îi ajuta pe ruși să pregătească un atac asupra regiunii Cernigău
Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat, miercuri, arestarea unei adolescente în vârstă de 16 ani suspectată că a ajutat Moscova să pregătească o lovitură aeriană asupra regiunii Cernigău învecinată cu Rusia, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Arestată în oraşul Cernigău, capitala regiunii omonime, fata fusese recrutată de serviciul militar rus de informaţii (GRU), care îi încredinţase misiunea să repereze sisteme radar şi antiaeriene ucrainene care apără respectiva regiune, afirmă SBU într-un comunicat.
Potrivit acestui serviciu, adolescenta „a comandat un taxi cu care se deplasa prin regiune” pentru a fotografia obiective militare şi a obţine geolocalizarea acestora, transmiţând apoi agentului său de legătură din GRU informaţiile printr-un sistem de mesagerie anonim. Ea a fost arestată în flagrant delict în timp ce fotografia o instalaţie militară. SBU i-a confiscat un telefon mobil cu „dovezi de activităţi subversive în favoarea Rusiei”. Adolescenta va fi acuzată de „înaltă trădare” şi riscă închisoare pe viaţă cu confiscarea averii.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, atât Kievul cât şi Moscova au anunţat de mai multe ori arestarea unor compatrioţi pentru colaborare cu inamicul, unii dintre aceştia fiind minori.
În Rusia au fost astfel arestaţi mai mulţi minori recrutaţi de serviciile secrete ucrainene pentru comiterea unor acte de sabotaj. Într-un caz de acest fel, doi liceeni ruşi, recrutaţi pe internet cu promisiunea unor sume de bani, au pătruns în septembrie într-o bază militară rusă şi au incendiat un elicopter folosind cocktailuri Molotov. Alţi doi adolescenţi ruşi, în vârstă de 13 şi 14 ani, fuseseră arestaţi anterior tot pentru incendierea unui elicopter. Aceştia au mărturisit că au fost recrutaţi în schimbul a cinci milioane de ruble (echivalentul a 48.400 de euro), dar cel care i-a recrutat nu le-a mai dat banii.
În Ucraina au fost înregistrate de la începutul acestui an peste 200 de incendieri de vehicule militare, iar mai mult de un sfert dintre suspecţii arestaţi pentru aceste sabotaje sunt minori.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News