Live

O criză fără precedent aduce în prim plan lupta pentru "aurul albastru"

Data publicării:
O criză fără precedent aduce în prim plan lupta pentru "aurul albastru". FOTO: Getty Images

De peste un secol, apa a curs prin jgheaburi și canale pentru a iriga ferma lui Cécile Messelis, dar din 2020 fluxul a început să se reducă, până când s-a oprit de tot în această vară. Culturile se usucă acum în soare. Situația din mica fermă din Seillans, din regiunea Var din sudul Franței, este oglinda unei crize fără precedent, cauzate de schimbările climatice care au adus valuri de căldură și secetă fără precedent. Pe câmpurile unde odinioară creșteau vinete, arde, roșii și pepeni galbeni acum sunt doar culturi uscate și distruse.

Rezervele de apă s-au terminat, iar fermierii au început să ude culturile cu apă de robinet pentru a încerca să salveze legumele care sunt singura sursă de venit.

În mai, autoritățile au înăsprit și mai mult regulile de consum al apei în condițiile în care Franța este afectată de o secetă istorică.

O astfel de imagine este similară și în alte părți ale Europei. Mai mult de 60% din terenurile din Uniunea Europeană sunt sub avertismente sau alerte severe de secetă.

Ploile din ultimele zile, care au lovit mai multe părți ale Franței au dus la inundații. În Valea Loarei, din Franța, pământul este atât de uscat, încât pur și simplu nu poate absorbi ploaia. La Paris, inundațiile de marți seară au închis forțat 10 stații de metrou. Schimbarea vremii a adus ușurare celor care nu mai făceau față căldurii, dar nu a fost suficientă pentru a combate seceta.

Îngrijorări privind o rezervele de apă au apărut încă din iarna fără ploaie și zăpadă, perioadă când prețul apei a crescut până la 20 de euro pe metru cub, situație căreia mulți fermieri nu i-au putut face față. „Este ca și cum am munci doar pentru a plăti apa”, a spus pentru CNN Cécile Messelis.

Ironia face ca în perioada restricțiilor consumului de apă, vecinii săi aveau voie să-și umple piscinele, dar fermierii nu-și puteau uda grădinile. „A fost un șoc. Era evident că prioritatea ar trebui să fie mâncarea”, a afirmat Cécile.

În luna mai, apa a fost raționalizată în Seillans, iar locuitorii nu aveau voie să consume mai mult de 150 de litri pe zi de persoană. Ar fi trebui să fie suficient pentru a acoperi nevoile de bază, statisticile indicând că un francez consumă în medie 149 de litri zilnic. Și totuși, Seillans a fost una dintre primele comunități din Franța care a rămas fără apă suficientă pentru locuitori în acest an. Până în august, aproximativ 100 de localități au ajuns în aceeași situație.

În multe zone ale regiunii Var ploile au fost cu aproximativ 80% mai puține decât media pe termen lung între începutul lunii iulie și 10 august, iar în unele zone nu a plouat deloc.

Seceta din regiunea mediteraneană, unde se află Seillans, s-a intensificat din cauza crizei climatice provocate de oameni, iar valurile de căldură au devenit mai frecvente și mai intense.

Iar seceta nu afectează doar fermierii și gospodăriile. Odată cu ea au izbucnit și incendii puternice. Peste 780.000 de hectare de pădure din Europa au ars până acum în acest an, potrivit Sistemului european de informare privind incendiile forestiere. Resursele Franței de stingere a incendiilor au fost epuizate, așa că au fost chemați în ajutor pompieri din România, Italia, Polonia și Austria, precum și aeronave din Grecia și Suedia.

În gospodării, seceta a dus la un nou obicei. La fiecare câteva zile, oamenii își fotografiază contorul de apă, pentru a monitoriza cât mai bine câtă apă folosesc. Pentru a limita consumul de apă oamenii recurg la măsuri pe care nu le aplicau până acum, cum e cea în care udă plantele cu aceeași apă din bolurile unde spală legumele sau fac dușuri mai rapide. Apa este prețioasă, spun oamenii.

Pentru primarul din Seillans, René Ugo, apa este mai degrabă o resursă „sacră”, în condițiile în care un pârâu care străbătea orașul a secat, iar micile afaceri care se bazau pe apa de acolo s-au închis.

„A fost un avertisment”, a spus Ugo, referindu-se la observațiile pe care le-a făcut după luna ianuarie fără pic de ploaie sau zăpadă. „Mi-a fost frică de ceea ce s-ar putea întâmpla și acele temeri s-au adeverit”, a spus el.

În aceste condiții, primăria din Seillans a cumpărat o autocisternă de apă, care face opt drumuri dus-întors pentru a reaproviziona rezervoarele de apă din districtele cele mai afectate din localitate. La un singur drum, cisterna transportă 8.000 de litri de apă. Deși recunoaște că este o soluție pe termen scurt, primarul susține că este și o investiție pentru viitor. Spune că nu are în plan să vândă autocisterna, chiar dacă seceta va trece, deoarece o astfel de situație s-ar putea repeta.

Pentru polițistul local Philippe Grenêche, seceta extremă a devenit noua normalitate. El și colegul său patrulează prin comună să vadă dacă oamenii încalcă restricțiile de apă sau dacă fură apă din hidranții de incendiu. „Aveam aur negru. Acum, cu seceta aceasta avem și <aur albastru>”, a spus Grenêche pentru CNN.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Partenerii noștri