Live

„O călătorie a păcii”. Xi Jinping s-a întâlnit cu fostul președinte taiwanez la Beijing

Data publicării:
Această întâlnire este prima după o întrevedere inedită între cei doi lideri, în 2015 la Singapore, când Ma Ying-jeou era încă la putere. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele chinez, Xi Jinping, l-a primit miercuri la Beijing pe fostul preşedinte taiwanez Ma Ying-jeou, susţinător al unui dialog cu China, a transmis televiziunea de stat chineză, informează AFP, potrivit Agerpres.

„În după-amiaza zilei de 10 aprilie, secretarul general (al Partidului Comunist chinez) Xi Jinping a primit o delegaţie condusă de Ma Ying-jeou la Beijing”, a anunţat canalul CCTV.

Această întâlnire este prima după o întrevedere inedită între cei doi lideri, în 2015 la Singapore, când Ma Ying-jeou era încă la putere.

Fostul preşedinte taiwanez, care a efectuat două mandate din 2008 până în 2016, a început pe 1 aprilie o călătorie în China, pe care a descris-o drept „o călătorie a păcii”, menită să aplaneze tensiunile cu Beijingul.

China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale, chiar dacă ea nu exercită nicio suveranitate asupra acestui teritoriu insular cu 23 de milioane de locuitori şi a insulelor sale adiacente.

China nu exclude recurgerea la forţă dacă va fi necesar

Beijingul susţine că privilegiază o reunificare paşnică, dar nu exclude recurgerea la forţă dacă va fi necesar.

Ma Ying-jeou, care provine din partidul Kuomintang - istoric mai deschis unui dialog cu Beijingul -, conduce o delegaţie de circa 20 de studenţi taiwanezi şi s-a deplasat în timpul vizitei sale la companii tehnologice, universităţi şi locuri istorice din China.

Înainte de plecare, el a declarat că deplasarea sa este menită „să diminueze ostilitatea” şi să creeze un climat mai favorabil „bunăvoinţei” în relaţia cu Beijingul.

În timpul celor două mandate ale sale, Ma Ying-jeou a susţinut ameliorarea relaţiilor dintre Beijing şi Taipei.

Însă, după alegerea în 2016 a succesoarei sale Tsai Ing-wen, care susţine că insula este deja independentă de facto, relaţiile s-au tensionat din nou.

Şi alegerea, în ianuarie, la preşedinţia Taiwanului, a fostului său vicepreşedinte Lai Ching-te, care este pe aceeaşi linie, este puţin probabil să aplaneze tensiunile, Beijingul calificându-l drept „separatist periculos”. Lai Ching-te îşi va prelua noua funcţie în luna mai.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul tarifelor este iminent. Macron și Draghi: Europa, în pericol să devină o victimă colaterală a conflictului comercial SUA-China

Joe Biden se întâlnește cu Xi Jinping în Peru. E prima lor întâlnire față în față de anul acesta

China dezvăluie un bombardier stealth fără pilot cu autonomie de zbor de 15 ore

China își etalează forța militară cu un bombardier din anii Războiului Rece care amenință inamicii statului

Partenerii noștri