Live

O bacterie ucide 150.000 de bebeluși în fiecare an. OMS: Efectele sunt devastatoare, avem nevoie urgent de un vaccin

Data actualizării: Data publicării:
OMS face un apel urgent privind sănătatea bebelușilor. Foto: Profimedia Images

Aproximativ 150.000 de bebeluși mor în fiecare an din cauza unei infecții bacteriene. Efectele provocate de această bacterie sunt devastatoare, a atras atenția Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a făcut un apel pentru dezvoltarea de urgență a unui vaccin.

Streptococii de grup B (SGB), care provoacă septicemii şi meningite, reprezintă o problemă de sănătate mult mai importantă decât se credea până în prezent, potrivit unui raport întocmit de OMS şi de London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Raportul a dezvăluit, de asemenea, că acest tip de bacterie reprezintă cauza principală pentru 500.000 de naşteri premature pe an şi pentru numeroase handicapuri permanente.

Documentul, care confirmă amploarea fenomenului - în jur de 100.000 de sugari decedaţi şi de 50.000 de bebeluşi născuţi morţi în fiecare an -, avertizează şi în ceea ce priveşte lacunele care există în colectarea datelor medicale, sugerând astfel că numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare.

"Acest studiu nou ne arată că streptococul de grup B este o ameninţare subevaluată pentru supravieţuirea şi bunăstarea nou-născuţilor, care are un impact devastator asupra unui număr foarte mare de familii din lume", a subliniat Philipp Lambach, care lucrează pentru programele de vaccinare din cadrul OMS, citat de Agerpres.

Din cauza efectelor devastatoare provocate de acest tip de bacterie, "OMS îndeamnă, alături de partenerii săi, la dezvoltarea de urgenţă a unui vaccin matern împotriva SGB", a adăugat Philipp Lambach.

Ideea unui vaccin a apărut acum 30 de ani, dar nu a fost dezvoltată

Joy Lawn, profesoară la LSHTM, a subliniat că un astfel de vaccin ar putea salva sute de mii de vieţi şi a regretat că nu au fost obţinute mai multe progrese în această privinţă, în contextul în care ideea dezvoltării acestui ser a fost lansată în urmă cu peste trei decenii.

În medie, 15% dintre femeile însărcinate, reprezentând circa 20 de milioane pe an, sunt purtătoare ale acestui tip de bacterie vaginală.

Ea poate fi transmisă fetusului prin lichidul amniotic, precum şi în timpul naşterii, dacă bebeluşul vine pe lume în urma unei naşteri naturale. În fiecare an, 40.000 de copii suferă de tulburări neurologice cauzate de streptococii de grup B.

În prezent, femeile purtătoare de SGB sunt tratate cu antibiotice în timpul naşterilor, pentru a se reduce astfel riscul de infectare a bebeluşilor. Însă procedura nu este adaptată în multe ţări.

Jumătate din cazurile de infecție din lume sunt în Africa Subsahariană

Cea mai mare rată de cazuri de SGB apărute pe filieră maternă se află în Africa Subsahariană, care deţine jumătate din totalul cazurilor din lume, precum şi în Asia de Est şi Asia de Sud-Est, precizează autorii raportului.

Ei consideră că un vaccin anti-SGB care ar fi administrat în timpul controalelor de rutină realizate pe durata sarcinii şi care ar viza 70% din femeile însărcinate ar salva viața a 50.000 de bebeluşi în fiecare an. 

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Adolescenții români, cei mai afectați de rețelele sociale. Cum luptă școala și părinții cu fenomenul. „Cum să dai vina pe copii?!”

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

Partenerii noștri