Live

Nursultan Nazarbaev, considerat „părintele” Kazahstanului, cere susținerea actualului președinte și dă asigurări că este în țară

Data publicării:
Fostul lider al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev Foto: Profimedia Images

Fostul lider al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, considerat „părintele” independenței și conducătorul din umbră, dă asigurări că se află în țară și cere susţinerea actualului preşedinte, Kasîm-Iomart Tokaev, deși, oficial, a fost îndepărtat de acesta dintr-o structură de conducere, puternicul Consiliu de Securitate, la câteva zile după ce protestele violente au cuprins republica central-asiatică.

În ultimele zile circulau zvonuri potrivit cărora Nazarbaev, în vârstă de 81 de ani, a luat calea exilului împreună cu mai mulţi membri ai familiei sale, din motive de securitate, scrie agenția EFE, preluată de Agerpres.

„Elbașî (.r. - părintele naţiunii) se află la Nur-Sultan (capitala kazahă). Poartă diverse consultări şi se află în contact direct cu preşedintele”, a declarat Aidos Ukibai, purtător de cuvânt al fostului şef de stat, citat de agenţia de presă rusă Interfax. Potrivit acestuia, Nursultan Nazarbaev, care a condus ţara până în 2019, a purtat în ultimele zile mai multe convorbiri telefonice cu lideri ai ţărilor „prietene”.

„Elbașî îi sună pe toţi să strângă rândurile în jurul preşedintelui Kazahstanului pentru a depăşi provocările actuale şi a garanta integritatea ţării noastre”, a declarat Ukibai.

După ce a demisionat din funcţia de şef al statului, Nazarbaev a condus Consiliul de Securitate, funcţie la care a renunţat la 5 ianuarie, odată cu izbucnirea actualelor proteste. Printre sloganurile strigate în aceste zile de manifestanţi figurează şi formula deja tradiţională „Shal, ket!” (Cară-te, moşule! - n.r).

Rudele sale, care au strâns o avere uriaşă în interiorul şi în afara ţării, au acuzat forţele de securitate că au pus la cale o lovitură de stat, scrie EFE, care aminteşte că fostul şef al Comitetului de Securitate Naţională (CSN), Karim Masimov, a fost arestat pentru înaltă trădare.

Fostul consilier prezidenţial Ermuhamet Ertisbaev l-a acuzat pe Masimov că a ascuns ani la rând existenţa unor tabere de antrenament, unde ar fi fost instruiţi participanţii la actualele proteste antiguvernamentale. „Este o îngrozitoare crimă de stat”, a spus Ertisbaev.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare lac de pe planetă este într-un declin „catastrofal”: Un dezastru uriaș „despre care aproape nimeni nu știe”

Rusia interzice fructele și legumele din Kazahstan, după ce țara asiatică a refuzat să adere la BRICS

Germania doreşte să extindă comerţul cu Kazahstanul, dar fără a ocoli sancţiunile contra Rusiei

Putin se întâlnește cu Xi Jinping și Erdogan în Kazahstan. Anunțul făcut de Kremlin

Partenerii noștri