Live

Numărul persoanelor care au murit după cutremurul din Indonezia a ajuns la 78

Data publicării:
Bilanțul victimelor după cutremurul din provincia indoneziană Sulawesi de Vest a ajuns la 78 de morți. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 78 de persoane şi-au pierdut viaţa în seismul ce a lovit vineri provincia indoneziană Sulawesi de Vest, conform unui nou anunţ făcut duminică de autorităţi, transmite Reuters.

Într-un comunicat, Agenţia indoneziană pentru situaţii de urgenţă a confirmat moartea a 78 de persoane, dintre care 67 în districtul Mamuju, iar restul în districtul Majene din Sulawesi de Vest.

Peste 740 de oameni au fost răniţi şi peste 27.800 şi-au abandonat locuinţele după seismul cu magnitudinea de 6,2. Unii dintre localnici s-au refugiat în munţi, în timp ce alţii s-au alăturat deja aglomeratelor centre pentru evacuaţi.

Seismul de vineri a provocat, de asemenea, cel puţin trei alunecări de teren, blocând mai multe drumuri care fac legătura între Mamuju şi Majene.

"Alimentarea cu energie electrică în unele părţi din Majene şi Mamuju a fost reluată, iar autovehiculele pot circula pe drumul principal care leagă cele două districte, după ce echipe de militari au degajat drumul", conform unui purtător de cuvânt al Agenţiei indoneziene pentru situaţii de urgenţă.

O replică seismică de 5 grade a fost înregistrată sâmbătă în aceeaşi provincie.

Trupe ale armatei şi ale poliţiei au fost dispuse în mai multe părţi ale regiunii pentru a descuraja furturile din ruine şi din locuinţele abandonate.

Dwikorita Karnawati, şefa Agenţiei meteorologice, climatologice şi geofizice din Indonezia (BMKG), a avertizat că producerea unui nou seism în regiune ar putea duce la declanşarea unui tsunami.

În 2018, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami pe insula Sulawesi, a provocat peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

Arhipelagul indonezian se află în Cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fără apă, în ger, amenințați de boli și infecții. Cum trăiesc japonezii la o lună de la cel mai mortal cutremur din ultimii ani

Un nou bilanț dramatic al cutremurului din Japonia: 161 de morți și 560 de răniți. Peste 100 de persoane sunt de negăsit

Crește bilanțul victimelor după cutremurul din Japonia: Cel puţin 84 de morţi şi 200 dispăruţi

Patru oameni au murit în urma cutremurului major din Japonia

Partenerii noștri