Noi restricții dure în Danemarca din cauza unui nou record de cazuri. Omicron e pe cale să devină varianta dominantă în țară
Danemarca închide din nou cinematografele, teatrele și sălile de spectacol și impune noi restricții pentru viața de noapte pentru a stopa creșterea accelerată a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, în condițiile răspândirii variantei Omicron. Vineri, țara a înregistrat un nou record de cazuri.
Ţara scandinavă a înregistrat un nou record absolut de peste 11.000 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, inclusiv un nou vârf de peste 2.500 de infectări cu varianta Omicron, a anunţat guvernul în cadrul unei conferinţe de presă, conform Agerpres.
„Teatrele, cinematografele şi sălile de concerte vor trebui închise”, a declarat prim-ministra Mette Frederiksen. „Trebuie să ne limităm activitatea. Cu toţii trebuie să ne limităm contactul social”, a adăugat ea.
Danemarca, lider în ceea ce priveşte secvenţierea genomului, este una dintre ţările lumii care a detectat cele mai multe cazuri de Omicron pe teritoriul său, iar autorităţile se aşteaptă ca această variantă să devină majoritară zilele următoare. Măsurile anunţate nu au fost încă aprobate de Parlament.
„Scopul nostru rămâne acela de a menţine societatea cât mai deschisă posibil”, a afirmat Frederiksen, excluzând carantina, precum cea decisă în primăvara anului 2020, „pentru că avem vaccinuri”. Guvernul va solicita, de asemenea, închiderea altor locuri unde se pot aduna mulţimi, cum ar fi parcurile de distracţie sau centrele de conferinţe, sau chiar muzeele.
Dacă vacanţele de Crăciun au fost deja prelungite pentru a contracara creşterea numărului de cazuri, executivul prevede totuşi revenirea la şcoală la 5 ianuarie. Viaţa de noapte, limitată deja săptămâna trecută, va fi şi mai redusă - barurile şi restaurantele se vor închide la ora 23:00, iar servirea băuturilor alcoolice va fi interzisă după ora 22:00.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News