Live

„Ne-au transformat în sălbatici”. Un fost parașutist explică de ce fură soldații ruși tot ce pot în Ucraina, de la computere la mâncare

Data actualizării: Data publicării:
Pavel Filatiev. Foto: Profimedia

Pavel Filatiev, fostul parașutist rus care a expus ororile războiului din Ucraina într-un document de 141 de pagini publicat pe o rețea socială, povestește cum soldații ruși furau calculatoare și mâncau tot ce găseau în bucătăriile caselor ocupate. El spune că militarii, nemulțumiți de conducătorii lor, au fost transformați în „sălbatici” din cauza condițiilor dure și echipamentelor învechite cu care au fost trimiși pe front, relatează The Guardian.

În primul fragment din documentul lui Filatiev, tradus de publicația britanică, acesta povestește cum foștii săi camarazi de arme, dintr-o unitate de elită, au ajuns să jefuiască locuințele din orașul Herson, unde au ajuns în 1 martie.

„Era întuneric. Unitățile care mergeau înaintea noastră ocupaseră deja portul. Soldații căutau un loc unde să doarmă și să se spele. Teritoriul consta dintr-un punct de control, un birou și o clădire asemănătoare unui cămin cu depozite, vestiare și puncte de duș. Navele erau la debarcader. Divizia de mortiere a preluat un birou mare de la parter. Alte divizii, cum ar fi Regimentul 247 de asalt aerian de gardă și Stavropol Spetsnaz (fostul serviciu informații militare ruse) au început să intre în port. Am decis să explorez zona”, a scris Filatiev.

„Ați văzut vreodată tablourile cu jefuirea Romei de către barbari? Acesta este cel mai bun mod de a descrie ceea ce se întâmpla în jurul meu. Toată lumea părea epuizată și sălbatică și am început cu toții să cucerim clădirile în căutare de hrană, apă, un duș și un loc pentru noapte. Unii au început să ia computere și orice alte bunuri de valoare găseau. Nu am făcut excepție: am găsit o căciulă într-un camion distrus și am luat-o. Căciula mea nu ținea de cald. Eram dezgustat de toate jafurile, în ciuda stării mele sălbatice”, a continuat el.

„Ieșind din clădire, am văzut un comandant de batalion și l-am salutat după regulile militare. M-a salutat, mi-a strâns mâna și i-am cerut o țigară. În timp ce fumam, l-am întrebat cum merge treaba. Mi-a spus că totul este în regulă, că totul se va termina în curând... Cu aceste gânduri în minte și sperând în adâncul sufletului că totul se va termina curând, m-am întors la birourile ocupate de divizia de mortiere pentru a dormi puțin”, a continuat Filatiev.

„În birouri, era o cantină cu bucătărie și frigidere. Ca sălbaticii, mâncam orice găseam: ovăz, terci, dulceață, miere, cafea. Nu ne-a păsat de nimic, eram deja împinși la limită. Majoritatea petrecuseră o lună pe câmp fără nicio urmă de confort, fără duș sau mâncare normală. Totul în jur ne dădea un sentiment josnic; ca niște sălbatici, încercam doar să supraviețuim”, a scris fostul parașutist.

El a povestit apoi cum toată lumea își căuta un loc de dormit și se înghesuia la coadă la duș.

„Eram dezgustat, dar mi-am dat seama că fac parte și eu din din toate acestea. Comandamentului nu-i pasă de oamenii săi, care își riscau viața pentru a duce la îndeplinire planurile, care nu erau însă tocmai clare. Au transformat oamenii în sălbatici, ignorând faptul că au nevoie să doarmă, să mănânce și să facă un duș”, a scris el.

„Se apropia de miezul nopții. Pentru prima dată într-o săptămână, mi-am scos vesta antiglonț și lenjeria termică, mi-am așezat lucrurile și armele la masa mare, lungă de 2 metri, și m-am întins pe ea. Eram într-o stare de mare fericire, corpul meu avea nevoie disperată de somn.

Întins pe spate pe această masă, cu capul acoperit cu o uniformă, îmi aminteam de munca mea într-un birou similar. Eram o altă persoană atunci și simțeam că totul s-a întâmplat într-o altă viață. Acum, stau întins ca un sălbatic pe birou, cu totul răsturnat de jur împrejur. Te simți ca într-un hotel de cinci stele, dacă ignori împușcăturile ocazionale care se aud din afară”, a scris Filatiev.

Fostul parașutist a publicat documentul pe Vkontakte, echivalentul rusesc al Facebook, în urmă cu mai bine de două săptămâni. Este prima mărturie publică de această amploare. De teamă să nu fie arestat, s-a ascuns timp de mai bine de o săptămână, dormind în fiecare noapte în alt hotel. Săptămâna aceasta a reușit să plece din Rusia.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri