Live

Nave militare ucrainene au ajuns sub Podul Crimeei, în zona controlată de Rusia

Data publicării:

Ucraina trebuie să ia toate măsurile pentru a nu permite Federaţiei Ruse să domine în Marea Neagră Neagră şi în Marea Azov, a declarat duminică secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare (SNBO) din Ucraina, Oleksandr Turcinov, în contextul în care două nave militare ucrainene au traversat strâmtoarea Kerci, trecând pe sub podul peste această strâmtoare într-o zonă controlată de Rusia pentru a ajunge în Marea Azov, informează agenţia de presă ucraineană Ukrinform, transmite Agerpres.



„Practic, vedem tentative ale Federaţiei Ruse de a impune o blocadă maritimă împotriva porturilor la Marea Azov. Poziţia noastră este de a împiedica Federaţia Rusă să domine în Marea Neagră şi în Marea Azov. Fără îndoială, în acest scop trebuie să ne consolidăm în mod semnificativ potenţialul în această regiune”, a reiterat Turcinov, adăugând că SNBO depune eforturi în acest sens, la fel şi marina ucraineană.

Potrivit acestuia, mările Azov şi Neagră „rămân ucrainene”, deci nu Rusia „va dicta Kievului condiţiile privind atât transportul maritim, cât şi activitatea noastră în această regiune”.

Marea Azov este situată între Peninsula Crimeea şi teritoriul rus, în nordul Mării Negre cu care comunică prin strâmtoarea Kerci.

Navele militare ucrainene „Donbas” şi „Koreţ” au traversat duminică în strâmtoarea Kerci şi au trecut pe sub podul construit de Rusia peste această strâmtoare, fiind aşteptate de câteva nave blindate de mici dimensiuni ale Kievului la intrarea în Marea Azov.

CITIȚI ȘI: „Stăm pe un butoi cu pulbere”. Ce se petrece sub Podul Crimeei

Rusia nu a putut bloca trecerea navelor ucrainene prin strâmtoarea Kerci, întrucât ar fi încălcat un acord bilateral din 2003 care stipulează că navele militare ucrainene au dreptul să treacă liber prin strâmtoarea Kerci.

Marina ucraineană a indicat că trecerea navelor sale prin strâmtoarea Kerci a decurs într-o atmosferă tensionată de către forţele ruse din zonă, potrivit portalului RBC, care citează un comunicat al serviciului de presă al forţelor navale ucrainene.

În Marea Neagră, vasele ucrainene au fost escortate de nava de recunoaştere rusă Priazovie şi ambarcaţiunile Gărzii de coastă ruse Ametist şi Don. În strâmtoarea Kerci zece nave ale FSB şi Flotei Rusiei din Marea Neagră au escortat vasele ucrainene. De asemenea, avioane de vânătoare ruseşti au survolat în mai multe rânduri cele două nave ucrainene, inclusiv la altitudini extrem de joase, potrivit aceluiaşi comunicat.

Kievul a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să creeze până la sfârşitul anului o bază militară maritimă în Marea Azov, conform mass-media ucrainene. „Înfiinţarea acestei baze va crea condiţii pentru a putea riposta împotriva acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse în regiune”, au subliniat responsabili ai forţelor navale ucrainene, sub rezerva anonimatului.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat anterior că scopul Federaţiei Ruse este controlul deplin asupra Mării Azov, atrăgând atenţia că Ucraina are un statut juridic clar definit în Marea Azov. Guvernul ucrainean urmează să adopte în timpul apropiat o doctrină maritimă, conform deciziei SNBO din 6 septembrie. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

„Dezastru ecologic”. Putin spune că 40% din țițeiul transporat de petrolierele scufundate în zona Krasnodar s-a vărsat în Marea Neagră

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri